Peste 160 de polițiști vor asigura, zilnic, un climat de ordine, liniște și siguranță publică în această minivacanță, astfel încât, să nu fie înregistrate evenimente negative. Polițiștii recomandă celor care vor alege să se îndrepte spre stațiunile turistice să fie prudenți în trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin efectivele de care dispune, a luat măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică pe perioada minivacanței prilejuită de Mica Unire.
Astfel, în perioada 21-24 ianuarie 2023, peste 160 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor acționa, zilnic și vor intensifica acțiunile în vederea prevenirii evenimentelor negative. Totodată echipaje de poliție rutieră vor fi prezente în locurile aglomerate, în zonele turistice dar și pe principalele artere rutiere ale județului, pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului.
Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi zilnic, peste 80 de autospeciale și 12 aparate radar.
Pentru a ajunge, în siguranță, la destinație, recomandăm conducătorilor auto să consulte informațiile meteo înainte de a pleca la drum și să ia în calcul folosirea rutelor alternative, care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale.
Informații despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere, în timp real, pot fi accesate pe site-ul oficial al Poliției Române – secțiunea INFOTRAFIC.
Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, le recomandăm cetățenilor să nu consume, în exces, băuturi alcoolice, întrucât comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool, să nu răspundă cu violență la provocări și să încerce să evite conflictele, iar dacă nu reușesc și sune de urgență la 112!
Totodată, recomandăm ca plecarea de acasă să nu fie anunțate prin postări pe site-uri de socializare.
Le dorim tuturor cetățenilor să petreacă în liniște și siguranță și să se bucure, pe deplin, de această perioadă.
*Fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro