Victor Negrescu: Am reușit să readucem personalitățile social-democrate, care au contribuit la realizarea Marii Uniri, la loc de cinste, în cetatea Unirii din Alba Iulia.
Împreună cu colegii noștri din PES activists România și cu suportul colegului Corneliu Mureșan, subprefect al județului Alba, am solicitat și insistat ca busturile lui Iosif Jumanca și ai altor lideri social-democrați să fie repuse pe soclu după ce au fost depozitate în condiții improprii, timp de mai mulți ani, în curtea muzeului.
Social-democrații au jucat un rol cheie în realizarea Marii Uniri, au fost prezenți în număr mare la 1 decembrie 1918 și au reprezentat jumătate din Consiliul Național Român Central care a dat glas revendicărilor politice ale românilor.
Iosif Jumanca și Ion Flueraș au luptat și au murit pentru ideile lor în închisorile comuniste.
Este timpul să reînviem tradiția și istoria social-democrată în România și să cultivăm respectul față de cei care au fondat România modernă.
Afirmația lui Iosif Jumanca cu rezonanță inclusiv astăzi: „Lupta noastră de astăzi se dă pentru apărarea regimului constituțional, pentru întronarea democrației și în țara noastră. Partidul Social-Democrat stă ferm pe platforma socialismului democrat, considerând că lupta de emancipare a clasei muncitoare se poate pregăti și desfășura, în modul cel mai eficace și sigur, pe baza democrației.”, transmite europarlamentarul Victor Negrescu.