Performanță unică în istoria sportului județean. Andrei Irimie a obținut aurul la Campionatul Mondial de Powerlifting

„Astăzi, la Prefectura Alba, am avut bucuria să primesc împreună cu colegul meu dl subprefect Andrei Vincze, o parte din echipa de AUR a CS Unirea Alba Iulia: sportivii Andrei Irimie și Daniel Ordean, antrenorul Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting și nu în ultimul rând, pe doamna director Daniela Moșneag.

Pentru mine a fost o altfel de întâlnire, precedată de o performanță care nu poate să treacă neobservată. Andrei Irimie a devenit CAMPION MONDIAL la POWERLIFTING după ce a ridicat, la proba împins din culcat, 260 de kilograme. El este exemplul clar că disciplina, perseverența și dedicarea au ca rezultat performanța și duc la asemenea succese!

Este, cu siguranță, cea mai mare performanță din istoria ”consemnată” a județului Alba. Ne mândrim cu cel mai bun sportiv din lume pe o ramura de sport! Personal, sunt convins că Andrei cât si Ovidiu mai au multe de oferit în sport iar vasta experienta într-o lume dedicată performanței poate disjunge în model de viață. Spun asta pentru ca știu ca obstacolele în viață nu ne ocolesc pe niciunul din noi si contează foarte mult cum le abordam și ce instrumente dezvoltăm pentru a le face față si a le depăși.

Sportivii, antrenorii lor, se autodepășec mereu, evoluează si devin mai buni în ceea ce fac de la antrenament la antrenament, de la competiție la
competiție.

De apreciat este și rezultatul lui Daniel Ordean, care a participat pentru prima dată la o competiție de talie mondială și s-a clasat pe locul 10.

Felicitări tuturor!”, a transmis subprefectul județului Alba, Corneliu Mureșan.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate