Statul român se screme. Nu se știe dacă din chestia asta se va alege cu o diaree care o să-l murdărească, sau cu niște fisuri anale dureroase. Adevărul e că face ce știe mai bine: se preface că lucrează. Joacă la alibi, știind că noi suntem învățați să supraviețuim cu boala de a fi guvernați de incompetenți. Că vom trece și peste asta, cum am trecut peste atâtea, privind la cele două Românii și considerând că asta e normalitatea. Că atât s-a putut.
Cei de sus ar vrea să aibă imunitate, să nu fie ulterior trași la răspundere pentru achizițiile făcute prin încredințări directe pe perioada stării de urgență. Să-i credem că nu vor umple buzunarele firmelor de casă, că nu vor fura, așa cum o fac de când se știu. În același timp, anunță că toate firmele care au cerut ajutorul statului vor fi verificate ulterior ca să se vadă că au fost corecte, n-au încercat să fenteze.
Unii oameni au voie să meargă să muncească în Germania ca să aibă un ban. În același timp, în România, o grămadă de oameni nu mai au voie să meargă la muncă decât dacă activitatea lor e absolut necesară și vitală. Habar n-au dacă-și vor lua salariul luna asta, dar li se repetă să stea liniștiți.
Pe aeroportul din Cluj se înghesuie 2000 de oameni. În același timp, mall-urile sunt închise, deoarece aglomerația este o sursă de răspândire a virusului.
Catolicii și protestanții au respectat carantina în perioada Paștelui lor. Pentru ortodocși se dau derogări. Iar cei de alte religii, ori ateii și agnosticii… ei bine… ghinion.
Unor oameni dintr-o localitate aflată în carantină li se permite să treacă prin toate filtrele de poliție ca să ajungă la câteva sute de km depărtare, la aeroport. În același timp, alți oameni, din localități ce nu sunt în carantină, n-au voie să meargă să-și lucreze grădinile din casele de la țară, sunt opriți și amendați la fiecare pas de forțele de ordine.
Unele forțe de ordine acționează ca niște polițiști, încercând să păstreze lucrurile sub control. În același timp, altele acționează ca niște milițieni, transformați peste noapte în mici zei ce pot amenda pe oricine vrea organul lor, doar pentru că „găsesc ei ceva”.
Statul se preface că ajută cetățeanul și firmele. De trei săptămâni o freacă la rece cu ratele de la bancă. Încă nu s-a luat nicio măsură. Am prieteni cu rate la diverse bănci care, mergând acolo, li se spune că „încă nu s-a primit nimic, așa că trebuie să plătiți”. În același timp, guvernanții ne asigură că să stăm liniștiți, că problema e rezolvată. Probabil o vor împinge până va trece starea de urgență și vor răsufla ușurați că n-au trebuit să ia măsura.
Cu școlile se știe că se va face ceva, nu se știe cum și nici unde. Dar să stăm liniștiți, că se va face. Bine, nu pentru elevii care n-au acces la internet, n-au calculator, tabletă etc. Asta e, sărakilor!
Firmele sunt ajutate. Nu știu să ce, dar sunt ajutate. Se pot obține două feluri de certificate. Unul care-ți permite să amâni plata furnizorilor, dar doar pentru facturile emise în perioada de urgență. Adică dacă firma are o factură din 10 martie, cu scadență peste două săptămâni, ghinion. Nu contează că ea a trebuit să-și oprească activitatea și nu mai are cum să adune bani ca să plătească, factura era emisă în afara perioadei stării de urgență (chiar dacă scadența era în acea perioadă). Celălalt certificat îți permite să nu-i mai plătești deloc furnizorului, niciodată. Bine, certificatul te costă 500 de euro. Pentru fiecare furnizor în parte. Dacă ești o firmă mică, mai mult ca sigur ca datoria către fiecare furnizor în parte să fie sub acea valoare. Cu alte cuvinte, dacă ai avea banii ăia, ți-ai plăti furnizorii bine-mersi. Evident, pentru firmele „băieților deștepți”, e o măsură perfectă. Că statul te stoarce pe tine de bani și-l omoară pe furnizor, nu mai contează. El te-a ajutat, prostule care ești și nu-nțelegi. Te-a ajutat să facă el bani.
Anumite exporturi s-au interzis. O măsură cu avantaje și dezavantaje din punct de vedere economic, dar să trecem peste asta. Teoretic, înțelegem că statul începe să sprijine producătorii autohtoni în dauna importurilor. Atâta doar că, dacă producătorului îi dă mai puțini bani decât ar fi luat omul când exporta, se cheamă că bietul afacerist a ajuns „și bătut, și cu banii luați”.
Pentru ONG-uri, lucrurile sunt mai simple. Ele se presupune că ar trebui să ajute în perioada asta, că de-aia sunt ONG-uri, nu? Din ce-și plătesc ele angajații, de unde obțin bani când firmele mor pe capete sau supraviețuiesc în mod de avarie, deci nu mai au de unde să facă rost de sponsorizări, asta nu contează. Băi, toți trebuie să facem sacrificii! Bine, mai puțin parlamentarii, guvernanții și cei cu pensii speciale, că nu ne permitem să purtăm mai multe războaie (parcă așa sună idioțenia scoasă pe gură de ministru, nu? un fel de „facem cu toții sacrificii, dar doar pe banii tăi”).
Bine, periodic apar la televizor unii „de sus” care ne spun că lucrurile stau cum le zic ei, nu cum se aplică în teritoriu de către fiecare. Că să insistăm ‒ în condițiile în care știm cu toții cam care sunt șansele să te lupți cu funcționarul din spatele ghișeului. Plus că tu nu poți să ieși din casă decât cu declarații peste declarații, care, dacă ai ghinionul să dai peste un polițist plin de zel, îți aduc și o amendă cadou. Că, na, chestia asta pentru care te-ai dus tu la instituția cutare nu era de strictă necesitate, ce, nu puteai să plătești și să rezolvi după ce trece starea de urgență?
Statul se preface că lucrează. Prefăcutul ăsta va însemna că vom fi loviți rău de tot de criza economică. UE ne va da fonduri. Care, așa cum s-a întâmplat și până acum, nu vor putea fi accesate de firmele mici decât cu mari sacrificii sau deloc. În rest, banii vor merge la „băieții deștepți”. Guvernanții abia așteaptă să treacă starea de urgență ca să nu mai trebuiască să ia măsurile pe care se tot prefac că se gândesc cum să le ia. Privilegiile lor nu vor fi atinse. În cel mai rău caz, supărarea noastră va face ca partidul aflat la putere să piardă alegerile. Așa, și? Tot în parlament vor fi, tot cu privilegiile neștirbite. Se rotesc între ei, prefăcându-se că muncesc, dar având grijă doar să nu se atingă nimeni de ce e al lor. Și să vadă cum pot profita de criză. Ei. Doar ei.
În ceea ce ne privește pe noi… o să supraviețuim. O să trecem și peste asta, cum o facem de când ne știm.
Fiecare pe cont propriu.
