Patru noi preoți duhovnici în Eparhia Alba Iuliei. Înaltpreasfințitul Irineu a oficiat slujba hirotesiei

Luni, 12 decembrie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Centrul eparhial din Alba Iulia. Începând cu ora 10.00, Ierarhul nostru a oficiat slujba hirotesiei întru duhovnic pentru patru preoți hirotoniți recent pe seama credincioșilor dreptslăvitori din județul Mureș. La final, noii duhovnici au primit în dar un Aghiasmatar și o cruce de binecuvântare.

Au primit hirotesia întru duhovnic părintele Ionuț Pavel, preot al parohiei Iclandu Mare, părintele Claudiu Haja, preot al parohiei Nima Râciului, părintele Andrei Zăvoian, slujitor în parohia Vișinel, și părintele Raul Pop, preot pe seama Altarului bisericii Mănăstirii Socolul de Câmpie. Astfel, cei patru preoți își vor începe în curând slujirea liturgică și activitatea pastoral-misionară în comunitățile încredințate spre păstorire.

Hirotesia întru duhovnic este o ierurgie specială prin care arhiereul încredinţează preoţilor dreptul de a pune în practică cele învăţate pentru a administra Sfânta Taină a Spovedaniei şi a deveni duhovnicii credincioşilor încredinţaţi la instalarea în parohie. Prin hirotonia întru preot, păstorii sufletești au primit harul prin care pot deveni duhovnici. Însă, administrarea Tainei Sfintei Spovedanii este primită prin hirotesie doar după o pregătire aparte şi o cercetare temeinică. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile