La data de 29 iulie 2022, polițiștii de investigații criminale din Sebeș au identificat un tânăr 21 de ani, din comuna Goiești, județul Dolj, care este bănuit de săvârșirea unor fapte de înșelăciune și fals sub semnătură privată.
Se pare că, la data de 17 noiembrie 2021, pretinzând că este angajat al unei companii de telefonie mobilă, ar fi contactat un bărbat din Sebeș, iar sub pretextul că dorește să îl ajute în legătura cu un contract încheiat la societatea pe care o reprezintă, i-ar fi obținut datele de identitate, iar ulterior ar fi încheiat, telefonic, un nou contract, în numele acestuia și și-ar fi achiziționat un telefon mobil.
La data de 15 decembrie 2021, ar fi sunat un alt bărbat din Sebeș, sub pretextul să îl ajute să achite o factură, iar după ce i-ar fi obținut datele de identitate, ar fi încheiat și în numele lui, prin telefon, un contract de telefonie mobilă.
Față de tânăr cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale. A transmis IPJ Alba.
FOTOGRAFIE cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro