La data de 1 iulie 2023, în jurul orei 22.20, Secția 9 Poliție Rurală Câmpeni a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o tânără de 21 de ani, din Arieșeni, ar fi fost agresată de tatăl ei.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Arieșeni, ar fi agresat-o pe fiica sa de 21 de ani.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat a fost emis ordin de protecție provizoriu, prin care a fost evacuat din locuința comună și i-a fost interzis să se apropie de persoana vătămată.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.