Opțiuni în carieră și decizii de viitor. Elevii Colegiului Militar Alba Iulia, călătorie la Baza Aeriană 71

Într-un peisaj autentic de iarnă, elevii claselor a XI-a au ajuns săptămâna aceasta la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii, în călătoria lor pentru evaluarea opțiunilor de carieră și luarea celei mai potrivite decizii în viitor. Pentru a putea alege în cunoștință de cauză, elevii s-au putut familiariza cu arma aviație, au admirat aeronavele militare și tehnica din dotarea unității și au avut ocazia de a-i cunoaște pe militarii care își desfășoară activitatea în cadrul Forțelor Aeriene.

Următoarea oprire a fost la Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale Târgu Mureș, acolo unde se instruiesc militarii din Forțele pentru Operații Speciale, luptători de elită ai Armatei Române antrenați și echipați la cel mai înalt nivel.

Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov a fost următoarea oprire a elevilor colegiului militar, instituție de învățământ superior care formează ofițeri pentru armele de bază ale Forțelor Aeriene. Elevii au vizitat spațiile în care se derulează procesul de învăţământ și au aflat informații despre planul de școlarizare al academiei. I-au avut ghizi pe foștii lor colegi, în prezent studenți ai instituției de învățământ superior militar. Transmite Colegiul Național Militar ” Mihai Viteazul” Alba Iulia.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile