Am ajuns la vârsta la care nu mai sunt atât de tânăr încât să le știu pe toate. Nu-s însă nici atât de bătrân încât să nu mai am vreo certitudine. Și, pe lângă aia irefutabilă, anume că toți o să murim cândva, mai am una: o să fie mai rău.
Guvernarea lui rahat pansat, PNL-PSD, merge înainte. Se pare că cele două găști cu pulifrici, lipsiți de doctrină, viziune sau aptitudini de oameni de stat, și-au găsit o direcție. Vor merge înainte, braț la braț, stânga cu dreapta, că doar nu-i ca și când există stângă sau dreaptă politică veritabile. Și-apoi, e știut, când e de furat furi mai bine cu două mâini. Mergem înainte, că înainte era mai bine!
USR s-a dovedit a fi un balon de săpun. În urma unor idei și concepte atât de normale, că pentru România păreau moderne, au rămas o mână de excepții care întăresc regula oricărui partid politic de la noi. Partidul lui „fără penali” e plin de penali, de impostori, de oameni lipsiți de vreo pregătire și de analfabeți funcțional cum găsești peste tot. Cu mici excepții, USR e un partid banal, ca orice alt partid, o gașcă bazată pe niște idei mișto, sub care s-au aciuiat fel și fel de loaze.
AUR, la cum se arată acum scena politică, la cât de jos au dus ștacheta PSD și PNL, pare că-i un fel de PRM pe anabolizante. Practic, dacă ar exista niște droguri care ar l-ar face pe un prost să devină și mai prost, pe un impostor și mai impostor, pe un analfabet funcțional în unul nefuncțional, atunci niciun aurar n-ar trece testul antidoping. Vadim era un bufon, însă unul cu școală, cu ștaif și talent. Simion e un bufon trist și agresiv, nimic mai mult.
La Alba Iulia e chiar mai nasol. Chiar mai trist. S-au dus vremurile de glorie a lui „a furat, dar a și făcut”. Acum nu se mai face nimic și se șmenuiește în draci. E vraiște și nu se vede nici măcar o fărâmă de posibilă schimbare. Schimbare în bine, desigur, căci în rău…
Nici măcar nu trebuie să fii atent la ce face administrația, la achiziții, la „proiecte”, la angajările cu dedicație, la direcționatul banului public, la tot ce ține de combinațiile politice. E suficient să te plimbi prin oraș și te apucă tristețea. Și-apoi lehamitea și, eventual, dorul de ducă.
Au fost oribile vremurile în care mersul la vot era o plimbare degeaba, spre nicăieri, că orice votai tot Hava ieșea primar. Oribile și, totuși, parfum față de ce ne așteaptă acum.
Acum n-o să mai avem certitudinea unui candidat. Acum avem certitudinea că o să fie mai rău, indiferent care dintre candidații anunțați ori vehiculați câștigă. Oribil de trist.
