Sub coordonarea preotului Vasile Brădilă, slujitor al parohiei Daia Română de 28 de ani, credincioșii acestei comunități au adunat suma de 11.000 lei, cu gândul nobil de a sprijini financiar elevii orfani sau cu posibilități materiale reduse, oferindu-le astfel o rază de bucurie.
Pe această cale, aducem recunoștință și alese mulțumiri tuturor celor care au sprijinit acest demers, adresând comunității cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Dumnezeu să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun” (II Corinteni 9,8).
Conducerea Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”