Luni, 20 martie 2023, Școala Doctorală de Teologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit un eveniment academic inedit. Începând cu ora 10.00, în Aula „Augustin Bena” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă, a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat intitulată „Recuperarea unor lucrări necunoscute din opera muzicală a lui Cornel Givulescu”, elaborată de către teologul Ovidiu Valentin Boc, doctor în Istorie.
Lucrarea a fost elaborată sub conducerea pr. prof. univ. dr. habil. Domin Adam, titularul catedrei de Muzică bisericească și ritual din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cetatea Marii Uniri. Opera constituie o noutate pentru istoriografia muzicii bisericești și laice din Transilvania și nu numai. Teza a fost structurată în trei mari capitole, la rândul lor împărțite în mai multe subcapitole, precedate de o amplă introducere. Concluziile și anexele acestei teze doctorat relevă preocuparea și cercetarea desfășurată de candidat, întreaga teză fiind cuprinsă în 368 de pagini.
Din comisia de doctorat au făcut parte pr. prof. univ. dr. habil. Jan Nicolae, în calitate de președinte al comisiei, pr. prof. univ. dr. habil. Domin Adam, coordonatorul științific al lucrării, ambii cadre didactice ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, conf. univ. dr. habil. Mirela Țârc, de la Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea, și pr. conf. univ. dr. habil. Alexandrel Barnea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
La finalul prezentării, au urmat citirea referatelor de către membrii comisiei, apoi o serie de întrebări adresate candidatului. După anunțarea titlului de doctor în teologie, susținătorul a depus jurământul în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Facultății de Teologie, în prezența membrilor comisiei de doctorat, după care a rostit un cuvânt de mulțumire adresat familiei, îndrumătorului de doctorat, membrilor comisiei și celor care l-au susținut în toți acești ani de cercetare. Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.