Locuitorii din Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș și din alte 22 de comune din județul Alba vor putea preda gratuit deșeurile voluminoase și textile, în cadrul unei noi campanii organizate de operatorul de salubritate.
Campania se desfășoară în perioada 31 august – 24 noiembrie 2026, fiind cea de-a patra acțiune de acest tip derulată în acest an de Asocierea RER Vest – RETIM în Zona 1 a județului Alba. Pentru fiecare localitate va fi stabilit un program, iar deșeurile vor putea fi predate în containere speciale, amplasate temporar în punctele de colectare.
Cetățenii pot preda mobilier vechi, canapele, paturi, dulapuri, saltele, covoare, obiecte sanitare, calorifere, uși sau alte obiecte voluminoase de uz casnic. De asemenea, campania permite colectarea hainelor uzate, lenjeriilor de pat, perdelelor, draperiilor și altor articole textile utilizate în gospodărie.
Nu vor fi acceptate deșeurile menajere, reciclabile, de construcții sau vegetale, dar nici echipamentele electrice și electrocasnice. Textilele contaminate cu sânge sau substanțe periculoase nu pot fi predate în cadrul acestei campanii.
În Alba Iulia, containerele vor fi amplasate, în luna octombrie, succesiv în cartierele Pâclișa, Bărăbanț, Micești, Oarda, Cetate și Centru. Programul complet pentru toate localitățile poate fi consultat pe site-ul operatorului de salubritate.
Reprezentanții asocierii RER Vest – RETIM reamintesc cetățenilor că deșeurile voluminoase și textile nu trebuie abandonate pe domeniul public sau depozitate în pubelele pentru deșeuri menajere. Acestea trebuie predate separat, în containerele special destinate fiecărei categorii, în intervalul orar 8:30 – 16:30, în zilele lucrătoare.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela Call Center-ul operatorului, la numărul de telefon 0374 885 694.




















