Nereguli pe Transapuseana! Vicepreședintele CJ Alba: „Dau asigurări că intervenim cu măsuri urgente”

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan: „Nereguli pe Transapuseana! Dau asigurări că intervenim cu măsuri urgente pentru a îndrepta această situație!

În cursul zilei de astăzi, împreună cu Amalia Mărginean, architect-șef al județului Alba, am făcut o evaluare a construcțiilor aflate pe traseul Transapusenei.

Spun cu părere de rău că am constatat multe nereguli și că, împreună cu autoritățile locale din zonă, vom identifica soluții pentru ca modul în care trebuie construit aici să fie respectat.

Deja, am decis implementarea câtorva măsuri urgente, între care elaborarea unui Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal, care va deveni literă de lege. De asemenea, toate certificatele de urbanism și autorizațiile de construire din zona comunei Râmeț vor fi elaborate doar de către specialiștii din cadrul Consiliului Județean.

Personal, sunt foarte preocupat ca Transapuseana să rămână în totalitate un obiectiv turistic și să fie respectate toate particularitățile zonei.

Mai anunț faptul urmărim respectarea ghidurilor de construcții elaborate de Consiliul Județean și vom informa periodic toți investitorii din zonă pentru ca, în final, oamenii Albei și turișii din țară și străinătate să se bucure din plin de această zonă minunată.

Tuturor numai bine!”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, în 14 aprilie 2025.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile