Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei a demarat procedura de conservare a exponatelor din lapidariul Spațiului muzeal Principia

Cele circa 100 de exponate din lapidariul Spațiului muzeal Principia din Alba Iulia vor beneficia de conservare în urma unei acțiuni demarate luni, 11 martie, de Centrul Cultural Palatul Principilor, prin Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei.

Două dintre bunurile culturale litice, respectiv statuia zeului Jupiter tronând și cea a unui ofițer de rang superior, au fost mutate la interiorul spațiului muzeal.

De procedurile specifice necesare (curățare, biocidare, consolidare și hidrofugare) se va ocupa echipa de restauratori și conservatori a Muzeului Palatul Principilor Transilvaniei, sub supravegherea cărora s-a efectuat și mutarea celor două statui, de mari dimensiuni, facilitată de intervenția unei macarale.

Potrivit acestora, intervențiile se vor finaliza în cursul lunii aprilie, iar exponatele vor fi relocate în cadrul aceluiași amplasament. Cu această ocazie vor fi reînnoite și plăcuțele informative, deteriorate de factorii de mediu. Totodată, circulația în cadrul muzeului se va schimba, intrarea în incintă urmând să se facă prin Piața Cetății, cu ieșirea prin lapidariul reorganizat.

Procedura de conservare a exponatelor din lapidariul Spațiului muzeal Principia nu va afecta activitatea cu publicul, vizitatorii fiind așteptați în continuare, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00.

Spațiul muzeal Principia din Alba Iulia, inaugurat în anul 2015, valorifică turistic o parte din clădirea Principiei castrului roman de la Apulum. Aici și-a avut sediul comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune care a staționat pe teritoriul Daciei pe toată perioada ocupației romane.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile