Munca la negru se plătește cu amendă. Inspectorii ITM Alba au aplicat sancțiuni de peste 200.000 de lei în doar patru zile

Prin Programul cadru de acțiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecției Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activității inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării și a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

La data prezentei, la nivelul ITM Alba se află în derulare Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii 367/ 2022 privind dialogul social, desfășurată înperioada 01.01.2025- 31.12.2025.

Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 17.03.2025-21.03.2025, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relațiilor de muncă:

Total unități controlate: 47

Număr de salariați ai angajatorilor controlați:1287

Din care – femei: 284

Număr deficiențe constatate:108

Nr. sancțiuni aplicate angajatorilor:17

– 15 amenzi 219.000 lei, din care 6 amenzi – 200.000 lei pentru muncă nedeclarată (10 persoane)

– 2 avertismente

Principalele deficiențe constatate în controale:

– Nu se evidențiază corect timpul lucrat;

– Primirea la munca a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;

– Nu au fost aduse la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse în controalele anterioare;

– Nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime;

– Contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;

– Nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;

– Neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;

– Neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;

– Nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;

– Dosarele personale sunt incomplete;

– Nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;

– Nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;

În domeniul securității și sănătății în muncă:

Nr. total unități controlate: 36
Număr deficiențe constatate: 94
Număr de măsuri dispuse: 94
Angajatori sancționați: 24

Nr. sancțiuni aplicate: 30
– 21 avertismente
– 9 amenzi-53.000 lei

Nr. evenimente comunicate: 2

Nr. evenimente în curs de cercetare: 2
Nr. acțiuni de conștientizare angajatori: 1

Principalele deficiențe stabilite în controale:

– Lipsa fiselor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.

– Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.

– Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.

– Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.

– Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementări din H.G. nr. 955/ 2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319 /2006.

– Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.

– Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și /sau periodic a lucrătorilor.

INSPECTOR ȘEF,
Calman Gabor Zsolt

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile