În urmă cu vreo doi ani, pe la mijlocul lunii iunie, pe Bulevardul Revoluției, în zona Piață, apărea un imens crater în mijlocul drumului. Că se stricase ceva conductă, că se surpase pe acolo și așa mai departe.

Imediat și de urgență, au fost aduși muncitori, utilaje și tot ce trebuie. S-a făcut, s-a dres, s-a dat cu algocalmin și diclofenac, groapa a fost astupată și situația remediată. Ura!
Acum, la marile lucrări de mobilitate urbană, care presupun o refacere completă și temeinică a tramei stradale, în zona respectivă se sapă doar vreo 20 de cm.

Adică acum, când ai putea să faci lucrurile cum trebuie, ba chiar când ești obligat de contract și legi să faci cum trebuie, în zonă se lucrează pe vârfuri, cu atenție, să nu cumva să strice cineva deranjul de acum doi ani.
Sigur, nu-i zona asta singura în care din drum se ia doar așa, ca la frizerie, puțin din vârfuri și pierdut la spate, însă cu atât mai mult ar fi trebuit să se respecte regulile aici, unde – având exemplul CRATERULUI de acum doi ani, e fucking evident că trama stradală nu-i cea mai bună din lume, de o vor putea folosi și romanii peste 2.000 de ani, după ce va începe timpul să fie dat înapoi.
De altfel, despre cum se lucrează în multe zone din oraș, în cadrul acestor mari proiecte de mobilitate urbană, am scris un text mai amplu chiar zilele trecute.
Bașca, între timp am discutat și cu un inginer topograf. Și care a zâmbit când l-am întrebat despre lucrări. Asta pentru că, indiferent de ce zice în proiect, o refacere de tramă stradală presupune o săpătură de minim 60cm adâncime, adică mai jos de punctul de îngheț. Sigur, în proiecte, cel puțin în forma inițială, adâncimile erau peste 60cm, în unele cazuri mult mai mari. Realitatea lucrărilor, însă, vizibilă oricărui cetățean, chiar și celor fără doctorat în folosit ruleta și metrul liniar, arată că nu se ating acele adâncimi aproape nicăieri.
Ce-i drept, poate e o strategie secretă a lui Pleșa. Poate nu mai săpăm cât trebuie de adânc, cu riscul de a se face praf drumurile astea imediat după tăiatul panglicii, ca nu cumva să găsim te miri ce bogății. Sau, ce, vreți să dăm de petrol și să ne invadeze apoi americanii? Poate știe Pleșa ceva secret, că doar nu degeaba a băut el șampanie la Ambasada Rusiei.
dar, Dirigintele de Șantier ce face OARE? Semnează ca PRIMARUL???
Bună observației.
Am și eu o întrebare:sistemul de canalizare,conductele pentru apele pluviale ale orașului se schimbă?
Sau poate nu e nevoie acum,ci doar peste 2…3 ani se revine la alte săpături care strică tot ce se face acum…
CĂ DOAR AȘA E LA NOI.🙈