Miriam Bulgaru, CSM Unirea Alba Iulia, calificată la Turneul de Grand Slam de la Roland Garros

Paștele din acest an a venit cu o veste fantastică pentru iubitorii sportului albaiulian: Miriam Bulgaru, sportiva în vârstă de 24 de ani a clubului CSM Unirea Alba Iulia, a jucat finala turneului ITF din localitatea Santa Margherita di Pula, Italia. Deși a pierdut ultimul act al competiției, această performanță îi aduce lui Miriam calificarea la Turneul de Grand Slam de la Roland Garros, Franța, din acest an și mari șanse de calificare și la Wimblendon.

„Obiectivul meu numărul 1 din acest an a fost calificarea la Roland Garros, primul meu turneu de Grand Slam, performanță devenită o certitudine odată cu calificarea în finala turneului din Italia.

Vă asigur că n-o să mă opresc aici, vor mai urma și alte turnee importante la care vreau să particip pentru a aduce onoare sportivă și renume orașului meu natal, Alba Iulia.

Vreau să mulțumesc clubului CSM Unirea Alba Iulia, Primăriei orașului, personal domnului
Primar Gabriel Pleșa, pentru tot sprijinul oferit la obținerea acestor performanțe”,  a transmis într-o declarație oferită clubului nostru, simpatica sportivă albaiuliancă. Felicitări, Miriam Bulgaru! Baftă la Roland Garros! Transmite CSM Unirea Alba Iulia.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile