Mircea Hava: Parlamentul European a validat, săptămâna asta, reforme care să adapteze fondurile de coeziune și sociale la problemele cu care se confruntă UE

Cu alte cuvinte, vor exista linii de finanțare în care anumite necesități vor putea fi acoperite chiar pornind de la strategice și militare. Lucru pe care l-am mai spus și cu alte ocazii, când mă refeream la obligația rezolvării unor culoare de transport spre porturile Dunării și la Constanța.
Noile reguli dau mai multă flexibilitate statelor membre. Fondurile pot fi folosite pentru:
– locuințe accesibile și durabile
– reziliența apei
– infrastructuri energetice (transmisie, stocare, decarbonizare);
– infrastructuri cu dublă utilizare (civilă și militară), inclusiv mobilitate militară;
– investiții industriale (apărare, tehnologie, energie) în regiunile cu PIB sub media UE;
– programe sociale pentru noi competențe: apărare, cibernetică, decarbonizare.
Alte noutăți:
– rata de cofinanțare urcă cu 10 puncte procentuale (fără a depăși 100%)
– pre-finanțare suplimentară de 20% pentru sumele realocate în 2026
– sprijin suplimentar pentru regiunile de frontieră estică, inclusiv cele cu graniță cu Ucraina
– fondurile blocate prin mecanismul de stat de drept nu pot fi redirecționate
Pentru România, asta înseamnă oportunități noi de finanțare în zone strategice, mai ales pentru regiunile mai puțin dezvoltate și pentru proiectele greu de pus pe picioare până acum.
Mircea Hava, europarlamentar PPE
Membru PNL
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate