Partidul Popular European a avut un rol decisiv în susținerea acestei poziții absolut firești. Sub coordonarea colegului meu, eurodeputatul Andrey Novakov, PPE a condus efortul de a menține pragul de trei ore ca standard european, alături de nivelurile actuale ale compensațiilor și de reguli clare privind rambursările și drepturile pasagerilor. Mesajul nostru a fost și rămâne unul răspicat: pasagerii nu trebuie să fie cei care suportă consecințele unui sistem gândit să le dea programul și viața peste cap.
Din punctul meu de vedere, discuția e simplă: ne apărăm cetățenii sau le arătăm că nu ne pasă de ei? Ți-a întârziat zborul cu mai mult de trei ore? OK, meriți să fii recompensat! Este inuman și inadmisibil să iei în calcul că milioane și milioane de oameni, de la copii până la vârstnici, ar putea deveni cal de bătaie pentru tot felul de idei care sfidează logica și bunul-simț.
În forma adoptată de Parlament, drepturile pasagerilor sunt protejate explicit. Compensațiile rămân aplicabile după trei ore de întârziere, nu după patru sau șase ore. Dreptul la un articol personal și un bagaj de mână fără taxe suplimentare este reafirmat. Taxele ascunse pentru corectarea numelui sau pentru check-in sunt respinse. În același timp, sunt consolidate protecțiile pentru pasagerii vulnerabili, astfel încât regulile să fie clare, previzibile și aplicabile uniform în întreaga Uniune.
Cu acest vot, Parlamentul European intră în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene cu un mandat clar și puternic. Iar Grupul Partidului Popular European se află, ca de fiecare dată, de partea oamenilor. Nicidecum altfel!
Mircea Hava, europarlamentar PPE
Membru PNL




















