La fel cum ne-am făcut temele pentru intrarea în NATO, Uniunea Europeană și spațiul Schengen, realitatea zilei de astăzi, dar mai ales nevoia unui mâine mai sigur, ne obligă să strângem rândurile pentru aderarea la OCDE.
Cât de important este acest lucru, ne-o spune, spre exemplu, Adriana Record, Director Executiv al Camerei de Comerț și Industrie Franceze în România (CCIFER). Iată precizarea domniei sale: “Unul dintre principalele avantaje ale integrării în OCDE este consolidarea unui cadru de reglementare stabil, previzibil și transparent, elemente esențiale pentru atragerea investițiilor și creșterea competitivității economiei românești”
Așadar, nu vorbim doar despre un simplu proiect de asumare a unor principii și valori, ci despre o “gură de oxigen” de care România are mare nevoie pe termen scurt, mediu și lung. Garantez că OECD ne va aduce mai mulți investitori, mai multe locuri de muncă si contribuții la bugetele de stat și locale, credibilitate în fata instituțiilor de finanțare, credite mai ieftine, lichidități mai multe, refinanțări mai avantajoase, acces mai bun pe piețe și în rețele comerciale, profesionalizarea administrației ori participare la deciziile economice și fiscale cu impact global. Iar lista poate continua!
Din punctul meu de vedere, în clipa asta, singura piedică în bifarea acestui obiectiv putem fi doar noi înșine. Dacă tratăm procesul de aderare cu indiferență, cu “merge și-așa”, cu oameni nepotriviți în locuri unde nu le este locul. La fel ca în cazul intrării în NATO, UE ori Schengen, România poate fi parte din OCDE doar în cazul în care ieșim, o zic direct!, la “înaintare” cu o clasă politica credibilă, cu profesioniști în posturile cheie și în baza unui parteneriat funcțional între Guvern și Mediul privat.
Am putea finaliza procesul de aderare chiar anul viitor, în condițiile în care îndeplinim, deja, mai bine de jumătate dintre criteriile necesare. Trebuie să reușim!
