Mircea Hava, europarlamentar PPE: Sănătatea e o urgență, nu o formalitate birocratică

Nimeni nu merită să ajungă într-o situație precară de sănătate. Și, dacă totuși se întâmplă, cu atât mai mult atunci când viața poate fi salvată într-un spital dintr-o altă țară europeană, e absurd să fii obligat să ceri viza unui medic specialist din România pentru ca tratamentul să îți fie decontat. De ce să faci asta? Halatul alb al unui medic din Austria sau Italia îl face mai puțin “doctor” decât pe cel ce-l poartă în țară?
Am adresat o interpelare Comisiei Europene pe această problemă pornind de la două exemple foarte clare, care au ajuns și în instanță și au fost câștigate de pacienți: un român care a avut nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă în Austria și un alt pacient care a trecut prin aceeași situație în Italia. În ambele cazuri, viețile oamenilor au fost o prioritate, însă ulterior, statul român a pus decontarea cheltuielilor în cumpăna birocrației. Oamenii și-au căutat dreptatea în instanță, până la ultimul for competent. Li s-a confirmat că dreptatea era de partea lor.
Mai mult decât atât, există deja o poziție a Curții Europene de Justiție, transmisă chiar către instanțele din România, care arată limpede că asemenea condiții sunt nejustificate și contrare principiilor europene.
Recent, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-489/23 (AF vs. România)[i] la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din România[ii], a stabilit că impunerea unui aviz medical emis exclusiv de un profesionist din sistemul public național și limitarea rambursării în lipsa acestuia contravin articolului 56 TFUE și Directivei 2011/24/UE. Această practică intimidează și pune obstacole de acces al pacienților la servicii medicale transfrontaliere. Rambursarea cheltuielilor pentru îngrijiri medicale acordate cetățenilor europeni într-un alt stat membru continuă să ridice probleme de aplicare neuniformă la nivel național. CJUE a confirmat că rambursarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, nediscriminatorii și transparente, pentru a garanta egalitatea de tratament și previzibilitatea în exercitarea drepturilor pacienților. În absența unor reguli clare și unitare, cetățenii riscă să se confrunte cu discriminări, insecuritate juridică și acces limitat la servicii medicale transfrontaliere.
În acest context, întreb Comisia:
1. Ce instrumente are în vedere pentru a monitoriza și asigura respectarea jurisprudenței CJUE de către statele membre în materie de rambursare a îngrijirilor medicale transfrontaliere?
2. Intenționează Comisia să propună măsuri suplimentare de armonizare sau ghiduri clare, care să sprijine statele membre în formularea de criterii obiective, nediscriminatorii și transparente și să garanteze pacienților europeni un cadru echitabil, coerent și previzibil pentru decontarea serviciilor de îngrijire medicală transfrontaliere?
Eu cred că sănătatea nu are granițe și că niciun cetățean european nu trebuie să fie pus să aleagă între viața lui și o semnătură pe o hârtie. Sunt și voi rămâne, atât pe plan local cât și național, susținătorul oricărei inițiative legislative ce poate ajuta un om în lupta cu boala, pentru că în astfel de situații birocrația nu-și are locul, ci doar respectul pentru viață și dreptul fundamental la tratament.
Mircea Hava, europarlamentar PPE
Membru PNL
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile