Spun asta cu frustrare și regret, dar și cu o acuză directă: România a ratat poate cea mai mare oportunitate de dezvoltare din ultimele decenii.
Pentru că economia lucrează cu cifre, nu cu scuze, nu mai avem după ce perdea să ne mai ascundem. Iată realitatea: în ultimul an de implementare a PNRR, am absorbit doar 37,5% din cei 28,5 miliarde de euro promiși. În schimb, s-a supracontractat aproape 100%, adică s-au promis bani care nu existau.
Tipic românesc: aceeași alianță politică ce a întârziat apelurile și contractările deplânge astăzi situația, mascând prin lacrimi false lenea, indiferența și nepriceperea. Saci întregi de bani, care ne-ar fi putut rezolva probleme cronice, rămân neatinși pentru că n-am știut cum să-i apucăm.
Vina? Este, desigur, împărțită. Și cade inclusiv în sarcina unor primari care au pornit târziu la drum. Dar responsabilitatea majoră e cea guvernamentală. Să nu uităm că ministerele au lansat apeluri cu întârziere, au procesat greu cererile de transfer și plată, iar acum ne aflăm în fața unor renunțări catastrofale.
Soluția lor – „tăieri globale” – e cea mai păguboasă. Corect era un exercițiu chirurgical: proiect cu proiect, analizat lucid, după șansele reale de finalizare până în august 2026. Și mai ales după impactul concret pentru comunitate. Nu tai dispensarul dacă spitalul e la peste 50 de kilometri. Nu oprești un drum care leagă sate și orașe izolate doar pentru că nu-ți iese matematica la Excel. Nu abandonezi rețele de apă sau canalizare care schimbă viața a mii de familii. Aici trebuia făcută diferența între ce înseamnă lux și ce înseamnă necesitate vitală pentru oameni.
Nu stăm pe roze nici la Programul Anghel Saligny: beneficiarii sunt înștiințați că nu se mai fac plăți, regulile se schimbă aproape zilnic, dar în paralel curg licitații pe SICAP din aceleași surse. Rezultatul? O bugetare haotică în foarte multe administrații locale, care nu mai știu pe ce se pot baza.
Guvernul trebuie să vină de urgență cu o listă clară pentru PNRR: ce proiecte se pierd, ce soluții există și ce alternative oferă statul. Beneficiarii nu pot fi lăsați în pribegie după ce au semnat contracte și au făcut pași concreți. În lipsa acestor clarificări, oamenii vor da statul în judecată și vor câștiga – iar nota de plată va fi achitată, din nou, de cetățeni.
E timpul pentru transparență totală: să știm ce nu se mai contractează, ce se reziliază, ce se conservă, ce se mută pe alte surse și până când se finalizează formalitățile legale. Și dacă tot vorbim de evaluări și eficiența muncii în ministere și instituții publice, atunci e momentul ca și cei care au blocat sau întârziat lansările să răspundă și să plece acasă.
Sunt sigur că Ilie Bolojan știe ce are de făcut, dar bag de seamă, ca mulți dintre voi, că nu prea are cu cine. Iar lucrul acesta este intolerabil. Dacă ne dorim o reformă deplină și serioasă, aceasta trebuie făcută și în jurul actualului prim-ministru. Pentru că numai așa economia și sistemul în întregul lui ansamblu vor funcționa cum trebuie
România de azi nu-și mai poate permite ca ipocrizia politică și incompetența crasă administrativă să transforme 28 de miliarde într-o șansă ratată, într-un zero barat.
