Sunt două zile de când Parlamentul European a decis să dea în judecată Consiliul UE pentru modul în care a fost adoptat regulamentul SAFE – un program ce prevede alocarea a până la 150 de miliarde de euro pentru achiziții de echipamente militare produse în Europa.
Problema nu este fondul, ci modul în care Consiliul și-a însușit acest atribut: regulamentul a fost aprobat fără consultarea Parlamentului, folosindu-se o procedură de urgență care a ocolit dezbaterea democratică.
Sunt de acord cu această decizie a Parlamentului și acest fanion penalizator ridicat de colegi. Și nu cred că e un gest de dramă instituțională, ci unul absolut necesar, pentru că altfel s-ar crea un precedent extrem de periculos: Consiliul și Comisia ar putea repeta acest comportament și pe viitor, luând decizii majore fără cei aleși de cetățeni.
Când hotărârile se iau în numele europenilor, ele trebuie dezbătute și validate de Parlament. Nu putem reduce democrația la o simplă formalitate, sub pretextul urgenței, nici chiar în situația unui consens în bloc, la nivelul Uniunii.




















