Mircea Hava, europarlamentar PPE: Dominația marilor companii hi-tech trebuie să înceteze

Avem, în sfârșit, un acord între Parlamentul European și președinția franceză a Consiliului UE în ce privește DMA – Digital Markets Act, un instrument legislativ prin care Uniunea Europeană stabilește un veritabil standard pentru tot ce înseamnă și va însemna economia digitală în viitor.
E un proiect pe care PPE, cel mai mare grup politic de la nivelul Parlamentului European, l-a susținut și promovat în mod activ, pentru că o piață liberă nu înseamnă una fără reguli ci una cu oportunități egale pentru toți participanții. Așa cum a declarat colegul meu, Andreas Schwab, acordul parafat în 24 martie deschide drumul pentru stabilirea de reguli în ce privește piața digitală pe întreg mapamondul, DMA fiind instrumentul menit să oprească dominația pieței de către giganții hi-tech.
Cu alte cuvinte, marile corporații hi-tech trebuie să asigure o competiție reală și reguli clare pe internet și piața digitală, fără să țină consumatorul prizonier al serviciilor și aplicațiilor pe care le oferă. Este, dacă vreți, un set de reguli anti trust prin care controlul asupra internetului revine la utilizator, care va avea posibilitate de a alege serviciile și produsele pe care le dorește, fără să fie condiționat de către marile corporații hi-tech de utilizarea anumitor produse.
Un exemplu concret în acest sens este că vom avea o legătură între serviciile de mesagerie, astfel că un utilizator poate alege ce serviciu dorește și comunica cu persoane care folosesc alte rețele, cele ale giganților hi-tech, precum Whatsapp sau Messenger. Mai mult decât atât, prin intermediul MDA se va deschide o nouă piață pentru companiile mai mici care lucrează în domeniul IT și care vor putea crea aplicații care vor avea acces la piața digitală fără să fie condiționați de folosirea platformelor deținute de giganții hi-tech.
Prin adoptarea Digital Market Act, pe care Comisia Europeană îl va pune în aplicare în cel mai scurt timp, vom avea un internet și o piață digitală cu reguli clare și oportunități egale, fără ca marile companii să poată specula poziția dominantă pe care o dețin. Iar asta înseamnă mai multe oportunități pentru companii și start-up-uri din domeniul IT, precum și o mai mare libertate pentru utilizatori.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile