Mircea Hava, europarlamentar PPE: Democrația europeană are nevoie de o presă liberă și transparentă

Libertatea de exprimare este, în mod incontestabil, unul dintre cele mai importante drepturi, iar presa liberă este garantul unei democrații funcționale și solide. E un drept pe care noi, românii, l-am câștigat târziu și pentru care am plătit un preț mare, în Decembrie 1989.

EPP, cel mai mare grup din Parlamentul European, e neclintit în convingerea că presa liberă este nu doar „câinele de pază al democrației”, ci unul dintre pilonii fundamentali ai acesteia și o componentă importantă a economiei europene.
European Media Freedom Act va crea un cadru legislativ, la nivelul Uniunii Europene, prin care va fi asigurată o mai mare libertate și independență a mass-media, va fi asigurată independența editorială și, totodată, va fi asigurată și o mai mare transparență a actului jurnalistic.

Situații precum cea de la GSP, în care patronatul solicită jurnaliștilor să prezinte în avans subiectele la care lucrează, nu sunt acceptabile. Publicitatea, indiferent cine o plătește, înseamnă promovare și nicidecum cenzură ori acces preferențial la subiectele și temele pe care le abordează.

Noul cadru legislativ trebuie și va ține cont și de mediul online, de motoarele de căutare și platformele social – media, care, prin natura lor, pot facilita sau restrânge accesul la informație. Statele membre vor trebui să respecte independența editorială a mass-media și să asigure o mai bună protecție jurnaliștilor și surselor acestora. În același timp, mass-media va trebui să devină mai transparentă în ce privește proprietarii companiilor, precum și în ce privește finanțările publice pe care le primesc pentru diverse campanii de promovare. Platformele de social media și motoarele de căutare, precum și instituțiile media, trebuie să devină mai transparente, astfel ca propaganda să nu se substituie informării și dezinformarea să nu se ascundă sub masca jurnalismului.

Sunt și rămân un susținător al presei libere. Am fost lăudat și criticat deopotrivă și am considerat mereu că dreptul la opinie și liberă exprimare este sfânt.

Mircea Hava, europarlamentar PNL

Membru PPE

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile