Pentru cei care contestă datele științifice sau susțin ca acceptate doar sursele de energie clasică, am un mesaj răspicat: avem o obligație care nu se negociază, față de noi, de copiii și nepoții noștri. Spunem mereu, la unison, că planeta trebuie salvată, însă vorbele goale nu ne-au ajutat cu absolut nimic. Și nici nu o vor face!
Vreau să vă spun că, la nivelul PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, au fost trasate liniile principale de abordare a politicilor europene, în conformitate cu planul FIT for 55, dar și cu situația actuală cu care ne confruntăm. Vorbind de reducerea emisiilor de carbon e limpede că trebuie să discutăm despre o adaptare permanentă și nu o impunere la baionetă a legilor din acest pachet mamut care ne poate proteja planeta. Iar Europa poate înțelege azi, în acest context al războiului, că nu putem închide unități de producție de energie peste noapte, fără alternative, tocmai pentru că lumea se poate transformă brusc iar a te baza doar pe alții devine riscant pentru propria ta țară.
Ce mai trebuie înțeles e că aplicarea unor astfel de măsuri nu va transforma angajați în șomeri, ci dimpotrivă. Fiindcă tot ceea ce înseamnă energie curată, ne deschide noi orizonturi, noi domenii de cercetare și aplicabilitate. Iar pentru asta e nevoie de resursă umană consistentă. În opinia mea, e momentul în care trebuie să implicăm tinerii în tot acest proiect, să investim în ei și să le oferim perspective. Altfel, vom sacrifica o întreagă generație care trăiește de la o criză economico-socială la alta.
FIT for 55 nu este un „călău” pentru nimeni și nimic. Nu înseamnă că mâine închidem întreg sectorul energetic, cu toate locurile de muncă din el, și că ne vom baza strict pe energie eoliană sau solară. Dimpotrivă. Vorbim de un proces de tranziție, în care se urmărește, inițial, dezvoltarea capacităților alternative, crearea de noi locuri de muncă, evitarea costurilor sociale, folosirea de noi tehnologii, digitalizarea, precum și rezolvarea unor aspecte sociale.
În contextul actual, al unei Europe parțial dependentă de gazul și petrolul din Rusia, FIT for 55 este mai actual și mai necesar ca oricând. Să conectăm rețele, să asigurăm fluxul de materie primă, să avem norme clare pentru securitate energetică, prețuri accesibile, să ne conformăm termenelor dar fără să lăsăm în urmă pe nimeni.
Micea Hava, europarlamentar PNL,
Membru PPE