Mircea Hava, europarlamentar PPE: A intrat în vigoare, deplin, European Media Freedom Act

Pentru presa amorțită și aservită, zilele încep să fie numărate. A intrat în vigoare, deplin, European Media Freedom Act
Cel puțin la momentul când am fost ales primar, îmi amintesc cu reală plăcere de faptul că presa era cu adevărat oglinda unei comunități: cu bune, cu rele, cu întrebări incomode și cu răspunsuri oferite. Niciodată, dar niciodată nu mi-a fost teamă să stau față în față cu jurnaliștii, cu biroul luminat, nu cu draperiile trase, și cu explicațiile la zi. E singurul mod în care cetățeanul oricărei comunități poate înțelege ce se întâmplă, ce i se întâmplă, ce merge bine și ce merge prost.
Vestea bună e că astăzi, odată cu intrarea în vigoare în totalitate, pe 8 august, a European Media Freedom Act, Uniunea Europeană pune pe masă, la vedere, un instrument care poate păstra acest spirit. Este un pas esențial pentru transparență și independență editorială, care protejează presa de influențe politice și economice, garantând confidențialitatea surselor, siguranța jurnaliștilor și care previne concentrarea excesivă a puterii în mass-media.
Așa cum bine se cunoaște, nu am fost un politician menajat de ziariști. Am primit critici și laude în egală măsură, dar le-am considerat pe ambele necesare. Laudele îți confirmă că faci treabă bună, iar criticile te obligă să-ți vezi greșelile și să le îndrepți. Important e ca toate să vină pe baza unei informări corecte și oneste.
Din punctul meu de vedere, libertatea de exprimare este fundamentul unei societăți libere, iar presa trebuie să rămână câinele de pază al democrației, nicidecum o hienă. În ultimii ani am văzut și de unele și de altele: jurnaliști onești, curajoși, dar și cazuri în care, sub masca libertății de exprimare, s-au împins în spațiul public minciuni, conspirații și manipulări periculoase.
European Media Freedom Act devine, așadar, la nivelul Uniunii Europene, o necesitate împlinită. De care, să fim sincer, mă bucur în primul rând ca român. În ciuda unor voci care au criticat înființarea acestui organism, afirm cât se poate de ferm că pentru presa amorțită și aservită zilele încep să fie numărate.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile