Mircea Hava, europarlamentar PNL: Unitate și solidaritate pentru o Europă puternică, acesta este mesajul simplu și clar al PPE

Congresul EPP de la București trebuie privit, trăit și consumat, de fiecare dintre cei prezenți, ca o șansă pe care suntem datori să o oferim Europei.
Un parastas cu lamentări nu ne-ar ajuta cu absolut nimic, așa că e nevoie de cap-limpede, de acțiune și de reacție.
Vremurile pe care Europa de azi le trăiește sunt tulburi, iar provocările de mâine vor fi uriașe.
În vremuri de restriște, e nevoie, musai, de solidaritate. De unitate și de fapte. Trebuie ca orice lamentare să fie lăsată la ușa UE și să primim în Casa noastră doar ceea ce ne face bine.
Nu putem privi cu un ochi la Putin, cu altul la Trump, de exemplu, și să nu fim atenți la traseul pe care noi îl avem de parcurs.
Suntem obligați să fim în legătură strânsă cu milioanele și milioanele de cetățeni europeni. Să le auzim problemele și să luăm deciziile corecte. Nu altfel!
Să nu mai cădem în păcatul ca, numai de dragul unor campanii electorale, să anulăm problemele unor realități imediate. Doar pentru a defila, sporadic, cu niște fantezii care pun în cap economii și aduc probleme sociale uriașe.
Vremurile grele prin care trecem, cu un stat totalitar și agresor la răsărit, cu conflicte militare mai apropiate sau mai îndepărtate de noi, cu o conjunctură de incertitudine legat de poziția și implicarea Statelor Unite, în viitorul apropiat, sunt ingrediente care ne obligă să demonstrăm capacitatea și crezul nostru în valorile și principiile democratice, să dăm dovadă de unitate și fermitate în apărarea lor. Am toată încrederea că Uniunea Europeană va fi și mai stabilă, și mai puternică.
Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru PPE
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile