Mircea Hava, eurodeputat PPE, anunță înființarea unui Grup de Monitorizare a Politicii de Coeziune

Pentru mine și colegii mei din PPE, săptămâna aceasta a avut două teme foarte importante: grupul PPE de monitorizare a programelor de finanțare din cadrul Politicii de Coeziune și asumarea inițiativei ca banii nefolosiți din acest capitol să fie urgent direcționați pentru refugiații din Ucraina.
Grupul PPE de Monitorizare a Politicii de Coeziune nu-și dorește să fie perceput ca un „instrument de control”, în sensul strict al cuvântului ci, mai degrabă, ca un partener în relația cu cei care implementează diferite programe. Pentru a înțelege problemele pe care le au autoritățile și beneficiarii, în cazul României de exemplu, trebuie să intri în dialog cu cei care le cunosc cel mai bine.
Alba Iulia este oglinda în care se pot vedea cel mai bine rezultatele unei perioade anterioare a Politicii de Coeziune, în care 350 de milioane de euro au acoperit toate “crăpăturile” prin care șuiera furtuna crizei mondiale cu care ne confruntam. Și atunci, ca și acum, perioadele alocării au fost marcate de probleme reale. Azi, au doar alt declanșator, dar consecințele sunt la fel de grave, indiferent de cine încolțește și pune la zid economia. E clar că acești bani trebuie folosiți, pentru a face din perioada 2021-2027 și din implementarea Facilității de Redresare și Reziliență parte din soluția ieșirii din criză. Aceste fonduri pot da de lucru pentru mii de firme și milioane de angajați.
Așa înțeleg eu solidaritatea, punându-ne la lucru pentru ce ne rezolvă nevoile, nu să ne-apărăm de criză cu ce-avem mai la-ndemână, de genul împrumuturi, plafonări etc. Nu doar că voi fi prezent în acest grup, ci îi invit pe colegii mei, cu un bilet de avion într-o mână și cu carnețelul de notițe în cealaltă, să plece spre statele membre, spre România, pentru a lămuri sau a pentru a cere explicații. Parlamentul European a livrat țării noastre, de anul trecut, “pachetul de coeziune” dar lentoarea și modul de a-l face operabil către regiuni, către comunități care-l așteaptă, riscă să arunce în aer bani ce pot susține economia.
Această inițiativă merită gratulată, colegial și în egală măsură personal – pentru că-mi împlinește așteptări și-mi oferă un mod de implicare totală. Așadar, îl felicit pe colegul meu Andrey Novakov, inițiatorul grupului și, pentru supervizare, pe Siegfried Mureșan.
Mircea Hava, europarlamentar PNL,
Membru PPE
1 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile