Minoră de 12 ani, din Blaj, dată în urmărire: A fost găsită într-un tren de călători

IPJ Alba: Minora de 12 ani, din Blaj, care a fost dată în urmărire, ieri, 1 februarie 2023, ca urmare a faptului că a dispărut de la domiciliu, a fost găsită.

Aceasta a fost identificată, noaptea trecută, într-un tren de călători ce circulă pe ruta Câmpia Turzii – Războieni, de către un conductor de tren care a anunțat poliția.

Din primele cercetări a rezultat că, în perioada în care a lipsit de la domiciliu, minora nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Informații de backround:

Polițiștii din Alba caută o minoră care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea ei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. 

La data de 01 februarie 2023, în jurul orei 15,00, polițiștii Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o femeie din Blaj, cu privire la faptul că, în seara zilei de 31 ianuarie 2023, fiica sa, HAMPU NICOLETA DAMARIS, de 12 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Minora are următoarele semnalmente:

  • 150 cm înălțime;
  • corpolență atletică;
  • păr lung, negru;
  • ochi negri;
  • față ovală;

La data plecării purta colanți negri, top negru cu bandă elastică de culoare verde neon, cu  inscripția  „Team Mickey”, geacă neagră, din fâș, iar în picioare purta pantofi sport de culoare neagră cu talpa albă.

Polițiștii desfășoară cercetări, în vederea identificării minorei, iar aceasta a fost dată în urmărire.

Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea ei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile