Miercuri, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba descoperim lumea florilor, la Clubul de engleză „English 4 Kids”

Miercuri, 12 aprilie 2023, la ora 15.00, cei mici sunt așteptați în Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la o nouă întâlnire a clubului de engleză „English 4 Kids”, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, și coordonat de doamna profesoară Diana Mortură.

Tema activității propuse de această dată este „I like flowers!” (Îmi plac florile!). Copiilor le vor fi prezentate, prin intermediul materialelor audio și vizuale, cuvinte și expresii cu ajutorul cărora să poată descrie lumea colorată și parfumată a florilor. Pentru interpretarea și învățarea acestora vor fi stimulați cu un cântecel, dar și cu jocuri interactive și de mișcare, pentru ca la final să fie fixate expresiile noi, dobândite cu această ocazie.

Întâlnirea clubului „English 4 Kids – Club de engleză” se va încheia cu o prezentare de cărți de învățare a limbii engleze, care se găsesc în colecția de carte pentru copii a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, fie la Raftul American, fie la Secția de împrumut carte pentru copii. Acestea din urmă se pot împrumuta acasă, de luni până vineri, între orele 9:00-17.00.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile