“Micul Patriot” din Alba, premiat la festivalul “Sus pe Muntele din Jina” de primarul comunei

Comuna Jina din judeţul Sibiu s-a îmbrăcat în haine de sărbatoare. Mii de oameni s-au strâns aici să petreacă la un festival ce aminteşte de petrecerile pastorale ale ciobanilor din Mărginimea Sibiului. Gazdele şi-au întâmpinat oaspeţii cu mâncaruri ca la stână, precum tocăniţa de berbecuţ la ceaun, balmoşul sau vestitul bulz cu brânză de burduf, dar și cu momente artistice.

Nelipsiţii mititei de casă, bulz cu brânză de burduf, pastramă de berbecuţ, tocăniţă de berbecuţ. Numai mâncare tradiţională. Mâncare ciobănească. Mâncărurile nelipsite din traista ciobanilor din Jina au fost pregătite în faţa turiştilor veniţi de peste tot pentru sărbătoare.

Printre participanți s-a numărat și Tudor Limbean, “Micul Patriot”, din județul Alba, iar acesta a avut un dublu motiv de sărbătoare, fiind premiat de către primarul de la Jina, Vasile Beschiu.

“Micul Patriot” și-a descoperit talentul la grădiniță, la vârsta de trei ani. Pe când avea vârsta de cinci ani, cu prilejul sărbătorii de Sfântă Mărie, acesta a participat la un spectacol organizat la Sebeș și a jucat călușarii. Prin invitația prezentatoarei evenimentului acesta a ajuns pe scenă, unde a avut ocazia să prezinte alături de aceasta festivitatea. A recitat chiar și o poezie satirică, învățată pe loc. De atunci, Tudor Limbean, “Micul Patriot”, a început să strălucească și a obținut cu ajutorul talentului său o “căruță” de premii fiind cu siguranță un tânăr cu care județul Alba și întreaga Românie se mândrește.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile