Blajul este un model de administrație, o știe toată lumea. Și când spunem toată lumea, ne referim la toți ceilalți primari din Alba, care visează și ei să stea atât de bine în grațiile administrației județene când vine vorba de împărțit bani de la buget.
Ani de zile și mandate peste mandate, primarul Rotar a fost un fel de amantă financiară a șefului CJ, Ion Dumitrel, care a dat Blajului cadouri peste cadouri, cifre mari cu multe zerouri în coadă, de parcă fiecare împărțeală de bani de la buget era un fel de concert cu edilul Blajului în rol de solist, Dumitrel de sponsor și ceilalți primari de prin județ pe post de privitori.
Lucrurile păreau să se fi schimbat puțin și, zic sursele noastre, administrația județeană nu prea mai e dispusă să-l păstreze pe Rotar în postura de preferat. Asta și după ce, la ultimele alegeri din PNL, când Dumitrel și-a tras coroana de baron suprem al județului, teribilul primar Rotar a pierdut postul de vicepreședinte în fața primarului din Sântimbru. Din fucking Sântimbru! Semn clar că ceilalți peste 50 de primari pe care PNL-ul îi are în Alba se cam săturaseră să vadă cum, la fiecare rectificare bugetară, mâinile cele lungi ale lui Rotar intrau în buzunarele lui Dumitrel atât de adânc de-l mângâiau pe glezne.
Numai că, ce să vezi surpriză, la ultima împărțeală de bani, când s-au dat lovele din Fondul de Rezervă al Guvernului, Blajul iar a luat potul cel mare. Și nu mare, ci MARE. Asta cel puțin în comparație cu celelalte localități. Adică, să înțelegeți cum au stat lucrurile, în timp ce Alba Iulia a luat 300.000 sau Aiudul 200.000, la Blaj au mers 7.500.000 lei! Să fie bine, ca să nu fie rău, vorba poetului.
Acum, sigur că, la o primă vedere, ar părea că Dumitrel încă ține la așa numita rotativă a Blajului, în care după ce dă bani la Blaj urmează să dea bani tot la Blaj. Și tot așa. Însă, de data asta, intervențiile făcute în favoarea primarului Rotar au venit, zice-se, din partea celui mai mare om politic al județului, omul cu cărți inventate și master plagiat, tătuca consiliilor de administrație, omul care a făcut greva foamei între micul dejun și prânz, Floriiiiiin Roman!
Da’, oameni buni, omul marilor panouri, impostorul impostorilor, nu doar că e ținut în brațe de conducerea PNL Alba, însă e lăsat în continuare să joace rolul de sforar al partidului.
Și sigur că, tot la o primă vedere, ar părea că Roman cel mic și agresiv a dat cu fruntea în niște clanțe pe la Guvern ca să aducă bani în Alba din cauză că e într-un proces de rebranding, de combinat spre uitare, de să facem să fie bine, că dă-le dracului de plagiat, de impostură, de circ și scandal și ipocrizie și minciună. Politica e politică și, iată, că tot a fost Halloween, morții politici sunt încă vii și bine merci în PNL.
Mai departe însă de strădania asta a micului impostor, prin care vrea să le arate celor din PNL că e indispensabil, că încă produce pentru partid și că, fără el, lucrurile n-ar merge bine, mai există și câteva chestiuni conexe ce țin de trasul acestui bănet spre oala lui Rotar. Sigur, o susținere din partea Blajului contează mult pentru agresivul impostor, mai ales că toate criticile venite de la ceilalți primari vor fi fost decontate tot de Dumitrel, că doar el e baronul șef. Însă combinația nu ține doar de susținere ci și de famiglia politico-bugetară. Așa că, fiți atenți.
Florin Roman are o nouă soție. A doua, a treia, nici nu mai contează, bine că s-a căsătorit omul și pot femeile nemăritate plânge că iar nu-i holtei sec-simbolul județului. Ei bine, la această ultimă căsătorie, pe Roman l-a nășit un domn pe nume Guido Retter. Acest Guido este patronul Retter Group, o firmă super abonată la contracte cu statul, în zona de construcții și autostrăzi. Bașca, domnului Guido, cum îi șade bine unui afacerist care își caută profitul în concubinajul cu politica, a fost și prin niște consilii de administrație, cum ar fi la Tarom. Asta se întâmpla pe vremea când ministru al Transporturilor era Lucian Șova, de la PSD. Bașca, omul fusese băgat în fel și fel de combinații și contracte, în special pe vremea când la CNAIR era șef Narcis Neaga. Banii nu au culoare politică decât temporar. Și-apoi, e normal ca un bugetofag devenit milionar din contracte cu statul să joace la toate capetele, până la urmă România e o țară în care stânga și dreapta politică și-au strâns mâna fix în buget și buzunarul cetățenilor. Mă rog, ar fi atâtea de zis despre acest Guido Retter și afacerile sale că am putea scrie o carte, sau măcar o lucrare de master, pe care ar putea, mai apoi, să și-o treacă Roman în CV. Ideea e că omul e super mega abonat la banul public, combinator de calibru și, iată, nașul lui Florin Roman.
Și, să vedeți surpriză, Retter Group, adică firma lui Guido, nașul lui Florin Roman, are lucrări de milioane la Blaj, ei fiind cei care construiesc celebrul Pod al Minciunilor, o lucrare în valoare de peste 11 milioane. O sumă nu chiar mică, pe care Rotar, fără ajutor de la Guvern, n-ar putea să o plătească așa, peste noapte. Or, este că se leagă toată combinația?
Păi cum să nu primească Blajul de la Fondul de Rezervă 7,5 milioane, ca să poată să plătească la firma lui Guido Retter, nașul lui Florin Roman? Să primească, normal că să primească. Iar Alba Iulia, Sebeș, Aiud și alte localități să zică bogdaproste că au primit și câte 100-200 de mii, că puteau să ia zero. Sau, mă rog, să dea niște contracte la nenea Guido, dacă vor ca Florinache să dea cu țeasta în ușă la Guvern, ca să le dea mai apoi bani.




















O plimbare prin Blaj iti arata ca din banii aceia „varsati cu galeata”s-a facut si se face ceea ce place oricarui om de buna credinta,pentru frumos,curatenie.
[…] În spate s-ar fi relația extrem de strânsă și lucrativă între Dumitrel și primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, cu care împarte fondurile județului de patru mandate. Fără să mai amintim de firma, evident, germană, din Sibiu, care a construit Podul suspendat al minciunilor, scrie abnews.ro. […]