Marius Hațegan: Așa cum am promis, tarifele la apă nu vor crește

PNL este singurul partid din Alba care a acționat concret pentru ca tarifele la apă și canalizare să nu crească, conform ordinului ANRSC. Spuneam și în urmă cu câteva săptămâni că este inadmisibil ca o instituție precum ANRSC să condiționeze aceste tarife, peste deciziile și situațiile cu care se confruntă fiecare operator în parte, cu încălcarea principiului autonomiei locale.
Dacă rămâneau valorile aprobate de ANRSC, prin ordin, rezulta o creștere a prețului apei cu peste 8% și a tarifului la canalizare cu peste 40%, începând cu data de 1 martie. Trebuie menționat însă că un “mare merit” în acest caz avea și fostul ministru USR, Cristian Ghinea, prin modificările introduse în PNRR.
Astfel, la insistențele noastre, astăzi la Cancelaria prim-ministrului, a avut loc o întâlnire la care au participat Florin Roman, deputat PNL Alba, conducerea Apa CTTA Alba și președintele ANRSC, în cadrul căreia s-a stabilit că ANRSC va suspenda aplicarea ordinului mai sus menționat, pentru 2 luni, iar operatorul va reveni cu un plan de afaceri revizuit. Totodată, s-a primit promisiunea ANRSC că noile tarife vor fi stabilite etapizat, pe o perioadă de 3-5 ani, cu avizul MIPE, și cu consultarea administrațiilor locale, după cum este normal.
Marius Hațegan, președinte PNL Alba Iulia
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile