După o mică întârziere pricinuită de o problemă tehnică, pe care am rezolvat-o în foarte scurt timp, echipele de muncitori și-au reluat munca pe acest șantier.
Pe mai bine de jumătate din șosea este turnat stratul de uzură, iar lucrările vor continua în ritm alert. Munca de modernizare a acestui drum județean a început în septembrie 2024, iar valoarea lucrărilor este de 10.623.863,78 lei cu TVA.
Drumul Pianului are o importanță economică foarte mare, având în vedere poziționarea lui geografică și numărul foarte mare de companii puternice care își desfășoară activitatea în zonă. Am vizitat, azi, acest șantier alături de colegul meu Florin Lazea, din cadrul Serviciului Administrarea Drumurilor Județene și las, mai jos, câteva fotografii de la fața locului.
Dau asigurări că DJ 704 A va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, cu mult înainte de termen și că lucrările executate vor fi de cea mai bună calitate. Prin modernizarea acestei șosele, Alba își consolidează una dintre cele mai bune poziții la nivel national în privința calității rețelei județene de drumuri.
Tuturor numai bine!
Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba



















