Lumea doar în alb și negru

În SUA, un cetățean cu câteva condamnări la activ a decedat în urma intervenției exagerate a unor polițiști. Tabloul (nefericit, dau nu neobișnuit), are două nuanțe care pot schimba perspectiva înțelegerii lui. Cetățeanul era negru, polițiștii albi.

Din momentul privirii tabloului prin prisma acestor detalii, totul a ajuns să aibă doar două nuanțe: ori ești alb, ori ești negru. Adică ori ești de partea oprimatorilor albi, ori ești de cea a oprimaților negri.

Inclusiv faptul că eu folosesc termenul „negru” în loc de „persoană de culoare” mă poate plasa automat de partea oprimatorilor, indiferent de opiniile mele. Ca să fac o scurtă divagație, albul și negrul sunt non-culori. Deci niciunul nu e „de culoare”. Sau, dacă acceptăm convenția că negrul e „de culoare”, atunci și albul e „de culoare”. Alb și negru (care au fiecare, o sumedenie de nuanțe, unele dintre ele aflate într-o zonă intermediară) ne ajută doar să diferențiem mai ușor, la fel cum spunem „era blond / brunet / roșcat / cu părul alb / chel”, ori „avea ochi albaștri / verzi / căprui / negri”, „înalt / scund / de înălțime medie” ș.a.m.d.

Dar să trecem peste divagații și să intrăm în miezul problemei. Întâi, o justificare: n-am fost niciodată în SUA, prin urmare nu știu concret, „la firul ierbii”, cum stă situația acolo. Tot ce cunosc e din mass-media, filme, cărți și mărturii ale unor persoane care au trăit și trăiesc acolo. Cunosc doar situația etniei rome din România, cu care mi se pare că există unele similitudini ‒ și unii, și alții, au ajuns în aceste țări ca sclavi/robi și au rămas așa vreme de secole prin simplul fapt că aparțineau unei anumite etnii/rase.

Cu această ultimă frază ajung la „Black Lives Matter / viețile negrilor contează”. Folosit ca slogan în vremea când negrii erau sclavi din punct de vedere legal, deci viețile lor n-aveau nicio valoare, ar fi fost stindardul perfect sub care să se ducă lupta pentru conștientizarea drepturilor lor. Sensul lui era „și noi suntem oameni ca voi, nu sub-oameni, nimeni n-ar trebui să aibă drept de viață și de moarte asupra noastră”. În ziua de azi, însă, când din punct de vedere legal au aceleași drepturi cu orice alt cetățean american, el poate fi interpretat și ca „viețile negrilor sunt cele mai importante”. Știu, pare absurd, exagerat. BLM nu înseamnă că se comit abuzuri asupra tuturor negrilor. Nici că nu există albi abuzați de negri. Ca să fac o paralelă, în ziua de azi femeile din România au aceleași drepturi cu bărbații. Totuși, există frecvent cazuri în care ele sunt abuzate de bărbați, mai ales în relațiile de cuplu. A spune „viețile femeilor contează” n-ar fi decât un slogan prin care să se ducă o luptă pentru echitatea socială. N-ar însemna nici că toate femeile sunt abuzate, nici că nu există abuzuri inverse (bărbați abuzați de femei). Ar fi doar un mod de a lupta pentru conștientizarea și schimbarea unei stări de fapt.

Și atunci de ce nu s-ar aplica asta și la „viețile negrilor contează”? Nu-i exact același lucru?

Ba da. Doar că omenirea nu se bazează neapărat pe logică, cum ne-a demonstrat-o de multe ori istoria.

Din păcate, mișcări de genul ăsta au în spate tot felul de păpușari, a căror agendă cuprinde multe alte lucruri. Ei vor avea grijă să ducă lucrurile la extrem, pentru a crea haos și a-și atinge propriile interese folosindu-se de mase mari de oameni bine intenționate, ducând la exagerări sub justificarea discriminării pozitive.

Iar extremismul duce la extremism. Chiar dacă majoritatea susținătorilor sloganului „viețile negrilor contează” îl folosesc pentru a ajuta la conștientizarea unei discriminări sistemice (existente în ciuda prevederilor legale), un grup de radicali va forța interpretarea extremă. Manifestările grupului, care deja se văd, vor provoca o reacție exagerată din partea extremiștilor aflați în „tabăra albilor”, de care se vor folosi pentru a spune „vedeți? v-am spus noi că albii ne vor răul!” (la fel cum extremiștii din „cealaltă tabără” vor profita pentru a striga „vedeți? v-am spus noi că nu trebuie să le dăm nas negrilor!”).

Problema și mai gravă e alta. O mare masă de oameni, neutră (sau care nu discriminează, dar nici nu luptă pentru cauza discriminaților), va vedea haosul creat de radicalii „taberei BLM” și nu i se va părea ok. O parte din ea va începe să fie deranjată și va migra, treptat, spre „tabăra radicalilor albi”.  Să ne uităm la modul cum imaginea religiei musulmane este tot mai mult afectată de manifestările extremiștilor islamici. Reacția oamenilor ajunge tot mai des în zona „eu n-am nimic cu ei, or fi și oameni buni acolo, dar, când văd ce se face în numele islamului, cred că ar fi mai bine să-i evităm pe toți, că nu știi care dintre ei e nebun”.

Să mergem mai departe. Când o parte tot mai mare dintre cei care nu discriminau ajunge să reacționeze la manifestările extremiștilor BLM, partea moderată din BLM va începe și ea să se radicalizeze, considerând că non-discriminarea marii mase era doar mimată, iar acum iese la iveală adevărata față. Radicalii din ambele tabere vor avea grijă să accentueze fiecare pas al taberei presupus adverse (spun „presupus” deoarece a o anatemiza, a o prezenta drept „dușmanul”, e exact ce au nevoie pentru a-și atinge scopurile). Ideea e să se creeze tot mai clar impresia că există doar două tabere, ireconciliabile, cu o falie tot mai mare între ele. Noi sau ei. Alb sau negru. Fără cale de mijloc.

Dacă nu suntem atenți, acolo riscăm să ajungem. În acel moment, a găsi o punte de comunicare va deveni aproape imposibil.

Nu toți negrii sunt la fel. Nici toți albii. Nici toți polițiștii. Cine nu încalcă drepturile cuiva, dar nici nu luptă pentru ele, nu înseamnă că e în aceeași tabără cu cei care le încalcă. „Cine nu e cu mine e împotriva mea” e un raționament periculos.

A vedea lumea doar în alb și negru ne va face să credem că există numai dușmani peste tot.

5 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile