Marți, 03 martie 2026, a avut loc la Museikon prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, un eveniment dedicat poeziei, artei și emoției autentice.
Cuvântul de deschidere a fost prezentat de: dr. Gabriel Rustoiu – Director general, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și de dr. Ana Dumitran – Șef secție, Museikon
Volumul și expoziția de grafică au fost prezentate de scriitorul Ioan Hădărig – director artistic al Fundației „Inter-Art” Aiud.
Referindu-se la volumul lansat, Ioan Hădărig a arătat că: „Poemele lui Ciprian Sabău sunt încărcate de un lirism autentic, aparte modelat în structura volumului „Pași”. Aceasta pentru că volumul se constituie într-o confesiune articulată de cuvintele așezate într-o construcție interioară definită și de experiențe unice.
Versurile sale se desenează în lumea poemelor ca o dimensiune încărcată de sensuri și semnificații.
Imagini ale unui timp poetic recurent poemele sale sunt pașii imaginari ai cuvintelor. Esența o reprezintă suprapunerea de imagini poetice ale unui timp nedefinit dar trăit cu intensitatea unui timp marcat de trecerea sa invizibilă, de receptarea solitudinii poetice și a dimensiunilor anotimpurilor.
…
Grafica lui Ștefan Balog, încărcată de semnificații se conturează ca un spațiu articulat transformat în imagini vizuale. Dimensiunea artistică a lucrărilor de grafică o reprezintă suprapunerea de imagini plastice într-o dimensiune creatoare, originală.
„Pași” este un volum care se constituie într-o confesiune articulată de cuvintele așezate într-o construcție poetică și grafică remarcabilă prin originalitatea demersului și prin varietatea trăirilor ca imagine poetică.”
Programul evenimentului a cuprins o expoziție de grafică semnată de Ștefan Balog, cuprinzând desenele originale incluse în volum și copertă.
Un apreciat recital de muzică a fost susținut de Marius Moga, pe versuri de Lucian Blaga, Andrei Bako și Nicolae Kömives.
Publicul prezent a avut ocazia să pășească în universul poetic al volumului „Pași” într-o atmosferă caldă și plină de emoție.
Organizatorii manifestării sunt: Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Fundația „Inter-Art” Aiud și Primăria Municipiului, Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud
Fotografii de Zoltan Balog





















