„La TINEri este puterea”. Elevii de la Colegiul “Apulum” Alba Iulia se pregătesc pentru viața profesională

“Ne bucurăm să ne alăturăm proiectului „La TINEri este puterea” – un program educațional destinat tinerilor care se pregătesc să-și înceapă viața profesională, inițiat de organizația Incubator Social și sponsorizat de un renumit brand internațional.

Proiectul, coordonat de doamna prof. Delia Drăgan, o are ca sprijin pe doamna Estera Uțiu – consilier de carieră cu peste 8 ani de experiență în activități destinate educației continue pentru adulți, preponderent în zona de Coaching & Mentoring, dezvoltare de abilități și creșterea performanței în carieră.

Citește și: Parteneriat între Universitatea „1 Decembrie 1918” și Colegiul „Apulum” Alba Iulia. Atitudini pozitive, în rândul tinerilor

Cele cinci ateliere, care se vor desfășura în acest program, vizează motivarea tinerilor de a-și continua studiile și cunoașterea de sine, în vederea înțelegerii propriului potențial.

Acestea se adresează tinerilor din clasele a XI-a și a XII-a, care își doresc să se cunoască, să înțeleagă cum pot comunica cu cei din jur și să se pregătească pentru viitoarea carieră.

Citește și: De la elev/student la propriul salon. „Hairstylingul, pasiunea mea” la Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia

Astăzi s-a desfășurat prima sesiune de intercunoaștere și explorare a provocărilor cu elevii din clasa a XII-a A, fiind pregătit terenul pentru primul atelier de patru ore destinat carierei și dezvoltării personale, atelier care urmează să se desfașoare în luna Decembrie.

Mulțumim dnei. Estera Uțiu pentru frumoasa colaborare!”, au transmis reprezentanții Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia.

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile