La iniţiativa UBB, domeniul Inteligenţă Artificială (AI) va putea să fie studiat în ţară şi ca program de licenţă

La propunerea UBB, ARACIS a aprobat marţi, 28 februarie 2023, standardele pentru implementarea specializării de “Inteligenţă Artificială” la nivel de licenţă (în domeniul “Informatică”). Aşadar, în curând, la UBB, dar probabil şi la alte universităţi din ţară, vor funcţiona programe de licenţă în Inteligenţa Artificială (AI).

 

“Urmând practicile internaţionale, domeniul inteligenţei artificiale a ajuns la o maturizare care îi permite să treacă de la nivelul cercetării, cu impact şi asupra formării mai ales la nivel de master/doctorat/postdoctorat, la un nivel de profesionalizare larg răspândită, prin organizarea la nivel de licenţă. Este un demers care va ajuta mult studenţii/absolvenţii şi mediul socio-economic. Mă bucur că ARACIS a înţeles aceste dezvoltări internaţionale şi nevoi ale pieţei muncii şi le-a susţinut şi în ţară, la propunerea noastră, cea mai mare şcoală de informatică din România. Această specializare va permite alinierea învăţământului universitar de informatică din România cu priorităţile de educaţie şi de cercetare-dezvoltare-inovare ale Comisiei Europene”, daclară decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din UBB, prof. univ. dr. Anca Andreica.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David adaugă că: “Era normal să iniţiem noi acest demers. UBB este una dintre universităţile de referinţă din ţară în zona “computer science” – ex. în Times Higher Education Ranking UBB este prima în ţară şi 601-800 internaţional -, iar Institutul UBB de Inteligenţă Artificială, Robotică şi Realitate Virtuală, având ca parteneri strategici Microsoft, SAS şi UiPath, este un contributor major la dezvoltările în domeniu, nu doar prin aplicaţii inovative, dar şi prin cercetare fundamentală, care împinge constant mai departe frontierele cunoaşterii. Aşadar, la UBB noi ne raportăm complet la cunoaşterea asociată AI, generând-o prin cercetare avansată (în Institut), utilizând-o prin aplicaţii inovative (prin zeci de granturi şi servicii către beneficiari) şi diseminând-o prin educaţie de calitate, de acum nu doar postlicenţă (master/doctorat/postdoctorat/postuniversitar), ci şi la nivel de licenţă.”

Direcţia Comunicare şi PR a UBB

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
trackback

[…] Citește și: La iniţiativa UBB, domeniul Inteligenţă Artificială (AI) va putea să fie studiat în ţară şi… […]