Judoka Laura Bogdan, campioană europeană! Performanță remarcabilă pentru sportiva CS Unirea Alba Iulia

Judoka CS Unirea Alba Iulia, Laura Bogdan, a câștigat titlul de campioană europeană Ne-Waza la seniori, la competiția desfășurată în perioada 29-30 august, la Riga, în Letonia.

Sportiva noastră a cucerit medalia de aur la categoria -52 kg, după ce a câștigat două meciuri importante în fața unor adversare din Letonia și Ungaria.

Noua performanță internațională confirmă forma foarte bună a Laurei Bogdan. Titlul european vine la doar o lună după o altă reușită importantă, medalia de bronz obținută la Campionatul European Open de Seniori.

Laura Bogdan este legitimată la CS Unirea Alba Iulia și U Cluj, iar la clubul albaiulian se pregătește sub îndrumarea profesorilor Alin Dinu și Cristian Dinu. Sportiva face parte și din lotul național de judo al României.

CS Unirea Alba Iulia o felicită pe Laura Bogdan pentru titlul european și pentru această nouă performanță internațională și le transmite, de asemenea, felicitări antrenorilor săi pentru contribuția la rezultatele obținute!

 

CS Unirea Alba Iulia

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate