La data de 29 martie 2025, în intervalul orar 07.00-17.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au organizat o acțiune comună care a avut ca scop prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și/sau acvacultură.
În cadrul acțiunii, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în baza Legii 176 din 2024, privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, în valoare totală de 10.000 de lei.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de 5,2 kilograme de pește.
La această acțiune au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și ai Gărzii de Mediu. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
FOTO: arhiva abnews.ro