Nu mi se întâmplă foarte des să laud biserica ori pe reprezentanții ei. Nici nu mi se oferă prea des ocazia. În plus de asta, nu sunt credincios, ba chiar am un scepticism față de acțiunile bisericii, o atitudine critică, dar sănătoasă, născută din zecile de exemple în care biserica, prin mulți dintre reprezentanții ei de seamă, a căcat steagul. N-am nimic cu credința, ba chiar îi admir pe cei care cred sincer și adevărat, cu toate că sentimentul mi-e complet străin. Totuși, îi admir pe cei care au credință, cum în egală măsură îi detest pe cei care sunt falși în sentimentul ăsta și-l folosesc în interes politic și pecuniar. Mă rog, nu despre ideea de credință voiam să scriu aici, care oricum e o chestiune ce ține de intim, cred eu. Că nu-i credința vreun concurs, cu toate că în spațiul public vezi zi de zi politicieni care se iau la întrecere, care o are mai mare, care-și face cruce mai frumos, care face mai multe pentru oameni, din credință.
Ce voiam să scriu în rândurile astea este că, iată, am ocazia să laud și chiar să admir poziția unui reprezentant al bisericii.
Bănuiesc că nu mai e cineva care să nu fie la curent cu mega scandalul legat de azilurile groazei, cu acele veritabile lagăre în care bătrâni amărâți erau chinuiți, înfometați, bătuți, maltratați, totul pentru ca o gașcă de șmecheri, bine conectată la partid, să producă bani.
Și, sper, nu mai e cineva care să nu fie la curent cu reacțiile lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. (le puteți găsiți pe pagina aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100084764161859 )
Rar am citit poziții mai coerente și cu care să fiu în asentiment, chiar dacă sunt scrise în cheie religioasă. Și poate că tocmai aici e frumusețea reacțiilor lui Bănescu, că sunt reacții absolut raționale, cu toate că vin dintr-o zonă ce n-are legătură cu rațiunea ori logica.
E trist că a fost nevoie de o astfel de situație pentru a atrage așa reacții. E trist că Vasile Bănescu nu este șablonul după care e croit fiecare reprezentant al bisericii. E însă minunat că un astfel de reprezentant de seamă al BOR are o astfel de poziție, în care critică nu doar situația în sine, legată de acele veritabile lagăre în care erau chinuiți bătrâni, dar e critic față de impostura din spațiul public, de fariseismul din politică, de ipocrizia și mizeria umană care-i caracterizează pe mulți dintre cei care astăzi ne conduc.
Există, iată, în tot răul și un bine. Din păcate, ca orice excepție, cred eu, reacția asta nu face altceva decât să confirme o regulă, anume că Biserica, în bună parte, este complice cu politicul și tot răul pe care îl lasă în urmă.
Nu mi-am pus vreodată problema dacă mi-ar plăcea sau aș vrea să găsesc credința. Mi-ar plăcea, recunosc, să pot avea optimismul pe care îl au cei cu credință sinceră. Mi-ar plăcea să fiu optimist, să cred că BOR se poate reforma, să cred că Bănescu ar putea fi un model pe care-l vor urma toți reprezentanții bisericii. Aș vrea să fiu atât de optimist încât să cred că politica, în general, se va putea schimba și acei puțini oameni buni care fac politică vor fi devenit norma. Aș vrea să fiu atât de optimist încât să cred că presa, în general, se va putea schimba și că acei puțini ziariști, cum sunt cei care au dezvăluit atrocitățile din acele centre, care încă nu atârnă la butonierele politicienilor și bugetele publice, vor fi devenit norma.
Mi-ar plăcea, sincer, ca realitatea să-mi permită, cândva, să pot să cred toate astea. Dar nu-mi permit să sper. Mă mulțumesc, însă, cu astfel de momente, extrem de rare, când pot să admir un reprezentant al BOR și să-i laud poziția.
