Potrivit estimărilor ONU, aproximativ un miliard de oameni se implică anual în activități de voluntariat, iar 30% dintre aceștia activează în mod organizat, în cadrul instituțiilor sau ONG-urilor. Voluntariatul, subliniază raportul ONU: „este pentru toți, indiferent de vârstă, gen, origine sau nivel de pregătire”. Ținând cont de activitatea intensă de voluntariat de la nivel global, ONU a declarat anul 2026, ca Anul internațional al voluntariatului. Pe parcursul anului instituțiile și ONG-urile își pot arăta recunoștința pentru angajamentul, dedicarea și abnegația voluntarilor prin organizarea unor evenimente dedicate acestora.
Sub titulatura „Voluntari noi, voluntari vechi”, marți, 24 februarie 2026, la ora 17:00, la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va avea loc o întâlnire de lucru a echipei de voluntari, în care se vor rezolva probleme administrative și se vor lua decizii privind activitățile ce se vor desfășura în anul 2026. Întâlnirea de lucru va fi urmată de o sesiune de networking intitulată „Dialog în 60 de secunde” și un brainstorming creativ cu titlul „Laboratorul de idei”. Și pentru că echipei i s-au alăturat anul acesta noi membrii, voluntarii vechi și noi vor face cunoștință în cadrul unor activități cu titlul „Harta Voluntarului – Cine sunt eu?” și „Interviuri cu Suflet – Eu te prezint pe tine”.
La evenimentul „Voluntari noi, voluntari vechi” pot participa și alte persoane care își doresc să intre în echipa de voluntari a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Relații despre înscriere se pot obține participând la întâlnirea din 24 februarie 2026, de pe site-ul bibliotecii, la adresa https://www.bjalba.ro/despre-noi/voluntari/, sau la adresa de E-mail [email protected]. Vă așteptăm în echipa noastră!



















