„Una dintre cele mai așteptate specializări pe care cetățenii orașului nostru și le doreau se îndeplinește. Începând de astăzi, Spitalul Orășenesc Cugir a încadrat un medic cardiolog.
Cristescu Dan Mihai este medic specialist cardiolog, este născut în Timișoara și a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara iar rezidențiatul l-a realizat la Institutul de boli cardiovasculare.
Domnul doctor este foarte mulțumit de echipa tânără dar și de condițiile din spitalul nostru și ne-a declarat:
,,Am acceptat oferta domnului manager Arion Florin de a veni in orașul Cugir fiindcă am considerat că aici mă pot dezvolta profesional. În același timp am apreciat faptul că Spitalul Orășenesc Cugir este dotat cu aparatură modernă de specialitate necesară pentru a oferi servicii medicale de calitate, grație conducerii spitalului. Apreciez implicarea managerului spitalului.
Consider că este importantă prevenția bolilor cardiovasculare și efectuarea unor vizite medicale periodice care să descopere timpuriu factori de risc sau afecțiuni cardiovasculare.
,,Mă declar extrem de mulțumit de faptul ca politica noastră de atragere de medici pe specialitățile deficitare a dat rezultate, iar dovada o reprezintă inclusiv încadrarea medicului cardiolog.
Venirea acestuia la Cugir, dintr-un mare centru universitar cum este cel din Timișoara, nu poate decât sa mă bucure și sa dea o speranța tuturor pacienților cu afecțiuni cardiace din Cugir că se vor putea trata aici, fără sa mai fie nevoiți să meargă în alte spitale pentru tratament. Apreciez eforturile pe care le-a făcut acest medic pentru a se prezenta la post și mă voi asigura că voi lua toate măsurile pentru ca domnul doctor să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă siguranță”, ne-a declarat managerul spitalului.
Începând cu ziua de joi, 08.05.2025, medicul va consulta pacienții cu afecțiuni cardiologice în regim ambulatoriu:
joi între orele 08-19
vineri între orele 08-20.
Timpul de consultație oferit fiecărui pacient este de maximum 30 de minute.
Consultațiile în ambulatoriu se fac in baza unor programări prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului 0258751621, de luni până vineri între orele 07-15.
Pacientul trebuie sa aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plata a taxei de consultație, de la fișier.”, transmit reprezentanții Spitalului Orășenesc Cugir.