- În perioada 4 mai – 24 iunie 2026, Asocierea RETIM – RER Vest SA derulează campania sezonieră de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase din localitățile cuprinse în Zona 2 a Județului Alba;
- Deșeurile voluminoase și periculoase se preiau gratuit de la populație pe perioada campaniei;
- Anul trecut, din Zona 2 Alba s-au colectat peste 172 tone de deșeuri voluminoase.
În intervalul 4 mai – 24 iunie 2026, în Zona 2 a Județului Alba, va avea loc o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase din menajer, fiecare categorie de deșeuri fiind colectată separat, în containerul dedicat.
Acțiunea se desfășoară în orașele Sebeș și Cugir și în comunele Daia Română, Cut, Șpring, Doștat, Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliștea, Blandiana, Vințu de Jos, Ceru Băcăinți, Șibot și Șugag.
Deșeurile voluminoase și periculoase din menajer nu se depozitează în pubelele pentru deșeuri menajere și nu se abandonează pe domeniul public. Acestea se predau doar la containerele speciale puse la dispoziție de Asocierea RER Vest – RETIM, în cadrul campaniilor sezoniere.
Anul trecut, din zona 2 a Județului Alba au fost colectate și tranportate la Centrul pentru Managementul Intregrat al Deșeurilor de la Galda de jos aproape 172 de tone de deșeuri voluminoase. Procesarea a implicat dezmembrarea și recuperarea materialelor reciclabile și, ulterior, tocarea resturilor și prelucarea în stația mecano-biologică. O bună parte a deșeurilor colectate pe acest flux au fost deviate, astfel, de la depozitare.
Din Cugir au fost colectate peste 122 tone de voluminoase, iar din Sebeș, aproape 24 de tone. Săliștea conduce în topul comunelor din Zona 2, cu peste 5 tone de deșeuri depuse de cetățeni în containerul pentru voluminoase.
Campaniile sezoniere sunt disponibile gratuit gratuit pentru cetățeni și se babează pe implicarea cetățenilor și capacitatea de a menține curățenia în fiecare localitate, de-a lungul anului.
Cine poate preda deşeuri voluminoase și periculoase:
Cetățenii din localitățile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase și periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele stabilite în cadrul campaniei.
Ce se poate preda în cadrul acestei campanii
Deșeurile voluminoase din menajer sunt:
- mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele;
- covoare și mochetă;
- oale, lustre, tablouri;
- dulapuri de baie, suporturi prosoape;
- obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
- obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri (fără sticlă), fără tâmplărie PVC.
Deșeurile periculoase din menajer sunt:
- ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase;
- ambalaje metalice care conţin o matriță poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte);
- materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase;
- vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase;
- baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortați conţinând aceste baterii;
- solvenţi, acizi, alcali;
- uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile;
- detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase;
- spray-uri de vopsea, spumă;
- deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase;
- pesticide;
- deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.
Ce deșeuri nu se pot preda în această campanie:
Nu se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale;
Nu se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate radio, echipamente de iluminat, computere etc.)
Programul campaniei
Când și unde se pot preda deşeurile voluminoase și periculoase din menajer în Zona 2 a județului Alba, zilnic în intervalul orar 8.30-16.30:
În Sebeș, program:
- 4 – 5 mai – Cartier M.Kogălniceanu, în zona BLu. 106
- 6 – 7 mai- Cartier Lucian Blaga în zona fostei centrale termice, lângă platforma subterană
- 11 – 12 mai – Parc Arini, parcare Stadion
- 13 – 14 mai – Lancrăm, lângă Căminul Cultural
- 15 – 18 mai – Petrești, în fața Căminului Cultural
- 19 – 20 mai – Răhău, lângă Căminul Cultural
În Cugir, program:
- 21, 22 și 25 mai – intersectia str. Codrului si Deal (după podul peste râul Cugir)
- 26 – 27 mai – Str. Narciselor – zona stadion parc
- 28 – 3 iunie – Str. Viitorului nr 2A (fosta Remiza)
- 4 iunie – Str. Griviței nr. 36 – zona Gară
În comunele din Zona 2 Alba:
- 5 iunie, Daia Română – Str. Luncii (lânga baza sportivă)
- 8 iunie, Cut – Str.Principală nr.323 – în dreptul stației de autobuz 3
- 9 iunie, Șpring – Nr. 423 Sat Șpring (curtea fostului SMA)
- 10 iunie, Doștat – intersecția DJ 141D cu Strada După Vale, în dreptul imobilului cu nr. 269
- 11 iunie, Gârbova – Str. Văii nr. 452 (în fața Primăriei)
- 12 iunie, Câlnic – Sat Câlnic (Căminul Cultural 8:30-12:30)/Sat Deal (Căminul Cultural 13:00-16:30)
- 15 iunie, Săsciori – Sat Săsciori (Zona Piata 8:30-11:00) / Sat Sebeșel (Centru 11:30-13:30) / Sat Laz (Centru 14:00-16:30)
- 16 iunie, Pianu – Pianu de Sus – zona Ocolului Silvic – Valea Pianului RA
- 17 iunie, Săliștea – Str. Drejman, vis a vis de imobilul nr. 446
- 18 iunie, Blandiana – Sat Blandiana – Stația nr.2
- 19 iunie, Vințu de Jos – Str. Lucian Blaga, în parcarea din zona imobilului nr. 23, 25, 27
- 22 iunie, Ceru Băcăinți – Str. Principală, nr.5
- 23 iunie, Șibot – partea din spate a Târgului de Animale
- 24 iunie, Șugag – Ieșirea din Comuna Tău-Bistra, partea stanga
Programul și locul de amplasare a containerelor temporare pot fi consultate și online: https://rervest.ro/alba/campanii-sezoniere.
Cetățenii pot primi detalii și informații suplimentare prin Call Center, la numărul +40 374 885 694, de luni până vineri, program 07:00 – 19:00 sau prin email, la sesiză[email protected].



















