Sâmbătă, 2 septembrie 2023, ora 15, la Museikon, va fi vernisată expoziția În căutarea unui timp pierdut. Ceramista Ana Maria Ariciu se va transforma într-un narator, iar lucrările sale sunt depozitare de amintiri. Visul și ludicul se împletesc într-o serie de obiecte – pretext care introduce privitorul într-un spațiu în care relaționarea artistei cu propriul univers interior transfigurează materia.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.