Marți, 6 iunie 2023, Liceul German Sebeș a primit, în cadrul unei ceremonii solemne, placheta „Pasch”, simbol al dobândirii statutului de partener al proiectului „PASCH-Școlile: parteneri pentru viitor” inițiat de guvernul Republicii Federale Germania.
Prin acest parteneriat, Liceul German Sebeș se alătură unei rețele școlare formată din peste 2000 de unități, răspândite în peste 100 de țări ale lumii, al cărei scop este promovarea și susținerea învățării limbii germane. Cunoașterea limbii germane este esențială pentru tinerele generații, dat fiind faptul că germana se numără printre cele trei limbi utilizate de organismele de lucru ale Uniunii Europene, alături de limba engleză și limba franceză și printre cele cinci limbi utilizate în cadrul Parlamentului European, fiind vorbită de peste 120 de milioane de locuitori ai Europei.
Festivitatea de înmânare a plachetei „Pasch” către Liceul German Sebeș a fost onorată atât de prezența domnului Sven Kunert, viceconsul al Consulatului Republicii Federale Germania din Sibiu, cât și de prezența domnilor Dorin Nistor și Dorin Albu, primarul, respectiv viceprimarul Municipiului Sebeș.