Traficul auto reprezintă o problemă pentru orice administrație, cred. Unii încearcă să găsească soluții. Câțiva reușesc ‒ pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Evident, rezultatul depinde și de dimensiunile localităților. Și de țară. Pentru că, pe meleagurile noastre, încercăm să preluăm unele metode de-afară ‒ atâta doar că o facem trunchiat sau, din cine știe ce motiv, nu prind pe la noi.
Parcările supraetajate par o soluție bună. Ocupă spațiu preponderent pe verticală și pot fi dimensionate în funcție de necesitățile anumitor zone ale orașelor, unde se știe că parchează multe mașini. Cu toate acestea, la noi n-am prea văzut. N-o fi solul bun, de nu rodește, habar n-am. Într-un oraș ca Alba Iulia, dacă s-ar face două parcări mari și late, una în Centru, alta în Cetate, ar fi mană cerească. Bine, ar trebui dublată de insistența poliției de a-i taxa pe toți cei ce parchează aiurea, încurcând circulația și reducând vizibilitatea ‒ că, na, omul avea treabă acolo „numai doo minute”.
Parcările la intrarea în localități, pentru ca vizitatorii să nu aglomereze centrul orașului, sunt iarăși o variantă. Cu condiția ca respectivii să aibă la îndemână mijloace de transport în comun care să-i ducă peste tot. Ceea ce nu e cazul la noi, din păcate. Cum spuneam și în alt articol, la Romexpo București, unde se organizează o grămadă de evenimente, nu se poate ajunge decât pe jos sau cu mașina. Metroul e departe, iar tramvaiul și autobuzele ajung și ele la o distanță respectabilă.
Pistele de biciclete și convingerea populației să apeleze la acest mijloc de transport reprezintă, de asemenea, o modalitate nu doar de a reduce aglomerația în trafic, spațiul de parcare necesar, dar și poluarea. Însă nici soluția asta nu e făcută pentru spațiul carpato-danubiano-pontic. Pe român e greu să-l pui să meargă pe bicicletă ‒ ba e prea frig, ba prea cald, ba e umezeală, ba e secetă. Pe urmă, chiar dacă ar vrea s-o facă, trebuie să învețe regulile de circulație ‒ anume că bicicleta e un vehicul obligat să respecte aceleași reguli precum mașinile, că nu e ok să fii vehicul și apoi să te transformi brusc în pieton, sărim în fața mașinii pe zebră etc. Dar chiar și după ce-nvață asta, ar trebui să fie dotat cu un simț acut al aventurii ca să se avânte printre mașinile parcate aiurea, cele care trec în viteză și cele care nu-i acordă prioritate. În Alba Iulia, pistele de biciclele pornesc de nicăieri și duc spre niciunde. La fel ca autostrăzile țării. Nu poți să spui că te pui pe pistă și mergi dintr-o zonă a orașului în alta. Pleci de pe loc și, brusc, pista dispare. Asta dacă nu te trezești că traversează strada fix într-o curbă a șoselei, numai bine ca să te ia în plin șoferii. Sau că n-ai mașini parcate pe traseu, pe care poliția le ignoră cu desăvârșire.
Alba Iulia mai beneficiază de niște realizări originale numite simbolic „sensuri giratorii”. De ce spun „simbolic”? Pentru că unele dintre ele sunt o mică moviliță în mijlocul drumului, răsărită unde ți-e lumea mai dragă. Altele par un pic mai înfipte, dar sunt amplasate în așa fel încât cei ce vin de pe o anumită direcție de mers merg drept, fără să fie nevoiți să efectueze nicio manevră. Știu, e obligația șoferilor să se asigure, dar n-ar fi mai bine să prevezi lucrurile astfel încât șoferul să fie nevoit să încetinească prin simplul fapt că e silit să miște un pic de volan? Nu de alta, dar practica arată că teoria e… teorie. Mai ales când sunt destui șoferi care nu cunosc regulile sensului giratoriu și ori se se bagă ca nebunii, crezând că „au prioritate”, ori stau și lasă să treacă pe toată lumea. Și bunica.
Cireașa de pe tort o constituie trecerile de pietoni amplasate, în unele locuri, chiar în buza sensului giratoriu ‒ un mod perfect de a asigura blocarea acestuia (pentru că oricum e prea mic ca să încapă în el mai mult de o mașină). Sau, ca să luăm zona centrală, dublarea acestor treceri de semafoare, ce funcționează pentru toți la fel. Adică ori are toată lumea roșu, ori toată lumea verde. Original, nu? Și totul doar pentru a nu muta trecerile de pietoni mai încolo cu câțiva metri, ori a folosi (unde se poate) pasajele subterane transformate în spații comerciale.
Bine, intersecția de la Hotel Cetate bate tot: au verde mașinile din sensuri opuse, ce pot s-o ia în toate direcțiile, precum și pietonii de pe două zebre pe care mașinile respective trebuie să-i calce lase să traverseze, blocând complet intersecția.
În rest, ce să mai zicem? Cetățenii plătesc pentru spații de parcare, dar le pot folosi doar după ora 16:00. Până atunci, își poate lăsa oricine mașina pe ele. Și umblă vorba-n târg că noile spații de parcare ‒ realizare prin metoda „ingenioasă” de a transforma un sens de mers în parcare ‒ vor intra cât de curând pe un sistem de plată, în funcție de zonă, perioadă de staționare etc. Nu e rău, atâta doar că statisticile arată că, în Alba Iulia, numărul mașinilor e mai mult de dublu decât cel al parcărilor. Cu alte cuvinte, oamenii vor plăti abonamente lunare ori anuale pentru a avea unde să parcheze, iar apoi, când ajung acasă cu mașina… cum le-o fi norocul! Dacă găsesc loc, bine, dacă nu, au dat banul degeaba și trebuie să caute prin ce cotlon o pot dosi.
Asta în timp ce noile clădiri de firme și blocuri ce se construiesc nu sunt obligate să asigure un anumit număr de locuri de parcare (calculat în funcție de necesități), astfel încât măcar prin ceea ce se face pe viitor să nu devină și mai gravă problema. Că, na, de ce să-i încărcăm pe bieții dezvoltatori imobiliari cu greutăți, n-au și-așa destule? Să zicem mersi că se ocupă cu construitul și sunt de treabă, fac acolo 5-10 locuri de parcare.
Auzit-am că, la capitală, primărița minune ce-și ține o parte dintre locuitori fără căldură și apă caldă a declarat război mașinilor poluante. Nu-i rea ideea, atâta doar că ea doar o să le ia o taxă despre care nu reușesc și pace să pricep în ce fel va reduce poluarea. Ce să fac, sunt un provincial limitat, n-am eu deschiderea mentală necesară să pricep toate chichițele chestiunii ăsteia. Nici faptul că discriminarea ‒ mașini de București și Ilfov vs. mașini din restul țării ‒ îmi dă cu virgulă. Adică Bucureștiul cunoaște deja cum put gazele mașinilor de la el, de-acolo, și nu se poluează așa tare, în timp ce noxele ardelenești, de exemplu, îi provoacă arsuri la stomac? Numa-ntreb.
Ne luptăm și noi cu traficul cum putem. Mai tăiem ici, mai lipim colo, e bine și-așa! Cumva o fi.
Am totuși o-ntrebare: când vine Moș Crăciun, unde parchează? El plătește taxă de poluare, sau renii lui sunt bio 100% (nu dau vânturi, nici mirosuri)?
