În acest weekend, Garda Apulum va participa la Festivalul Dacic Petrodava, organizat la Piatra Neamț, motiv pentru care reprezentația de vineri, 28.07.2023, de la Poarta IV a Cetății Alba Carolina, a fost amânată pentru o dată ulterioară.
Alcătuită din voluntari albaiulieni, Garda Apulum compusă din patru formaţii – Legiunea XIII Gemina (romanii), Lupii Apoulonului (dacii), Ludus Apulensis (gladiatorii) şi Magna Nemesis (dansatoarele) – este cunoscută prin spectacolele de reconstituire istorică cu tematică daco-romană pe care le realizează în sezon la Alba Iulia, în fiecare vineri de la ora 19.00.