FOTO. Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, în Alba Iulia. Asociația ” Zâmbet pentru Diana “, o poveste în care familia Panazan este super eroul

“Acțiune organizată de Centrul de Sănătate Mintală Copii, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, împreună cu alte instituții, duminică, 2 aprilie, cu ocazia Zilei Intenaționale de Conștientizare a Autismului.

Micuțul nostru nu este așa cum ne-am fi așteptat?

Când încă din primele luni de viață observăm că plânge mult, nu mănâncă bine, nu doarme prea bine, se sperie de jucării sau nu îl interesează foarte mult jucăriile, ori are un comportament oscilant, uneori simpatic, vesel alteori retras și indiferent, nu emite sunete și nu spune cuvinte… toate acestea ne determină să vedem copilul ca fiind special – iar ca părinte venim în întâmpinarea nevoilor sale, aproape intuindu-le și crezând ca îl ajutam.

Important este că ne iubim copilul și că îl acceptam așa cum este el! Dar știm că este important și să facem investigațiile medicale pentru a afla despre ce este vorba și ce fel de suport are nevoie pe viitor.

Data de 2 aprilie marchează în lume Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Atragem atenția că autismul este o tulburare complexă, neurobiologică care afectează comunicarea, relațiile sociale și comportamentul persoanei.

E important să nu uităm că dincolo de terapii și obiective, este un copil cu nevoi diferite: acces la incluziune socială, educație și intervenții specializate.

Echipa de specialiști de la Centrul de Sănătate Mintală Copii, împreună cu partenerii din Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată Alba Iulia, sunt alături de copiii cu tulburări din spectrul autist și familiile lor.”,  transmite Spitalul Județean Alba.

Viceprimarul Municipiului Alba Iulia: “Autismul nu este o boală psihică, nu este  o boală contagioasă, nu este o consecință a educației. Autismul este o tulburare care afectează dezvoltarea normală a copilului și apare în primii trei ani de viață. Copii diagnosticați cu autism au nevoie de atenție specială, de comunicare specială, de terapie specială sau de educație specială. Dar cel mai important lucru este identificarea timpurie a semnelor autismului pentru a se putea face pașii corecți cât mai repede.

Ziua de 2 aprilie este Ziua Internațională a Conștientizării Autismului și acest lucru am încercat să-l facem astăzi. Să informăm cât mai multă lume despre importanța diagnosticării autismului pentru ca cei mici care suferă de această tulburare să aibă șanse cât mai mari în tratamentele de recuperare. Parteneri în acest demers au fost Direcția de Asistență Socială, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Asociația ACAS Alba Iulia. Totul a fost posibil cu sprijinul voluntarilor, a colegilor din primărie, a consilierilor locali prezenți.”, a transmis Marius Filimon.

Dana Nanu, Consilier Local al Municipiului Alba Iulia: “Autismul- tulburarea de comportament care afectează în România peste 600.000 de persoane! “Cum ar fi să fim în locul lor?”

Azi 2 Aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, am încercat să creștem nivelul de informare al cetățenilor privind nevoile speciale ale celor afectați și ale familiilor acestora. Sprijinul comunității este important pentru a demonstra că nu sunt singuri iar speranța trebuie să învingă!”.

Asociația ” Zâmbet pentru Diana “, o poveste în care familia Panazan este super eroul

Ziua de 2 aprilie a fost desemnată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, ziua în care, în toată lumea, se desfăşoară manifestări şi evenimente cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a autismului, de a încuraja diagnosticarea precoce şi intervenţia timpurie, dar şi de a atrage atenţia asupra nevoilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist.

“Astăzi – și nu doar – îmi îndrept atenția și intenția către Asociația ” Zâmbet pentru Diana “, o poveste în care familia Panazan este super eroul – noi suntem, ori putem fi, cei ce-i conferă puterea de a construi, în Alba Iulia, un centru menit să vină în sprijinul persoanelor, familiilor greu încercate. Gesturile noastre, chiar și mărunte, își vor spune cuvântul în faptă.”, a transmis social – democratul Florin Tomuța.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile